«În prima zi domnii judecători au cântărit vreo şapte ore materialul politic pus în talgere de oamenii lui Vasile Blaga, după cum am sesizat balanţa a înclinat în favoarea puciştilor. Crin Şi Victoraş erau numai un zâmbet, exaltau de bucurie că le-a ieşit lovitura de stat întocmai cum o înscenase Felix Voiculescu»
Abili mai sunt şi judecătorii Curţii Constituţionale, au împăcat şi capra şi varza, capra fiind formată din duetul pucist Victor Ponta şi Crin Antonescu, iar varza este reprezentată prin persoana lui Traian Băsescu. Prin ultimele hotărâri hairupiste ale Guvernului României preşedintele suspendat chiar c-a fost făcut varză. Ce-i ciudat, ultima hotărârea a Curţii Constituţionale îi dă totuşi şansa să regenereze, e ca şi cum i-ar fi turnat apă la rădăcină, parcă-l văd înverzind pe 30 iulie. Vai şi amar de uselişti dacă revine la Cotroceni. Pentru a putea înţelege jocul Curţii Constituţionale e bine s-o luăm metodic. În prima zi domnii judecători au cântărit vreo şapte ore materialul politic pus în talgere de oamenii lui Vasile Blaga, după cum am sesizat balanţa a înclinat în favoarea puciştilor. Crin Şi Victoraş erau numai un zâmbet, exaltau de bucurie că le-a ieşit lovitura de stat întocmai cum o înscenase Felix Voiculescu acum vreo două luni în urmă la Grivco fiind de altfel exprimată în direct în emisiunea lui Gâdea la Antena 3.
Din acest punct lucrurile au început să se complice, următoarea decizie a Curţii Constituţionale îi prinde în ofsaid pe uselişti. Hotărârea sună clar: preşedintele nu poate fi demis decât dacă există o prezenţă la vot de jumătate plus unu, conform acordului de la Geneva semnat şi de statul român. Aşa că la referendum trebuie să voteze peste 9 milioane de români. Prins cu pantalonii în vene în aeroport Victoraş a spus că Guvernul va respecta întru totul decizia Curţii Constituţionale. Ei bine, în avionul spre Bruxelles plagiatorul a avut tot timpul să se răzgândească şi de îndată ce-a simţit pământul sub picioare a declarat că la referendumul din 29 iulie nu se va ţine cont de decizia Curţii Constituţionale ci se va merge pe Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului. Aceeaşi „ sentinţă” a dat-o şi Crin Antonescu în prima lui intervenţie de la Cotroceni. Vorba unui manifestant din Piaţa Universităţii:
”Somnorosul din Senat / iaca, doarme la Palat”.
Fără dor şi poate România se îndreaptă cu paşi rapizi spre dictatură, ţările europene ne privesc deja cu suspiciune, toată presa occidentală îşi alimentează ştirile cu năzbâtiile Parlamentului şi ale Guvernului Ponta. Premierul nostru este ignorat de politicienii occidentali, până când şi-n Australia şi Canada se scrie despre situaţia delicată prin care trece România. Pe undeva comportamentul celor doi pucişti n-ar trebui să ne mire, pe Crin Antonescu îl ştie toată lumea ca pe un oportunist şi-un nesimţit fără pereche, de 20 de ani doarme în Parlamentul României fără să fi avut vreo iniţiativă legislativă, cât despre Victor Ponta lucrurile sunt şi mai clare, un individ care şi-a permis să copieze lucrarea unui confrate aproape în întregime şi apoi să şi-o însuşească fără nici o remuşcare, ba mai mult, să şi profite material de pe urma hoţiei, nu-i de mirare că are un asemenea comportament. Poate că nu ar fi atât de grav dacă i-ar minţi doar pe politicieni, dar minte întreg poporul, cu zâmbetul pe buze ne trage spre uşor, dar sigur, spre prăpastie. Imaginea României e pe cale a fi făcută ţăndări. Poate că e timpul să ne amintim imnul naţional: „Deşteaptă-te, române!”
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
SCRIE SCRIITORUL : Talibanizarea Parlamentului României