Le-am făcut-o şi pe asta!, par a spune cu satisfacţie pesediştii de Botoşani. Este vorba despre europalamentarul social-democrat Cătălin Ivan care s-a dorit a fi luat în seamă la Bruxelles trecând să critice autorităţile botoşănene de tentativă de „distrugere a sistemului de sănătate” de la Botoşani prin comasarea spitalelor. Cătălin Ivan este un politician ieşean, isteţ, cu ceva activitate politică în spate, chiar de-i încă tânăr, care şi-a deschis un cabinet de europarlamentar şi la Botoşani, în sediul filialei judeţene a partidului. Ce-i drept, a fost în câteva rânduri la Botoşani, cică doar la întâlniri de taină cu staff-ul partidului, nu sunt convins că domnia sa poate privi cu obiectivitate problema sănătăţii din judeţul nostru. Intervenţia lui mi se pare un gest „deocheat”, cu damf de medicament expirat, în schimb, consider un lucru major faptul că a adus în discuţie o problemă din zonă, care face valuri de câteva luni pe scena politică botoşăneană, dar în acelaşi timp şi victime prin spitale, însă mi se pare că domnia sa n-a făcut decât să aplece urechea… stângă la lamentările doctoraşului de la Spitalul de Psihiatrie.
S-o luăm metodic. De câte ori se punea în discuţie comasarea spitalelor dl. manager de la Spitalul de Psihiatrie, doctorul Gabriel Oprişanu, părea cel mai afectat, nici în ruptul capului nu dorea un asemenea „dezastru pentru pacienţii lui”, cu toate că situaţia contabilă din instituţia pe care o conduce îl contrazicea: cheltuielile pentru salariile angajaţilor ajungeau la peste 80% din bugetul primit de la CAS Botoşani. De fiecare dată când erau aruncate aceste statistici în discuţie se făcea că plouă sau ridica tonul afirmând ca semn al modestie: „sunt cel mai tare manager de spital din judeţ, ştiu ce vorbesc!”. Într-un târziu, când realiză că dreptatea este de partea adversarilor „politici”, s-a gândit să apeleze la un proverb străbun: „şi cu slănina în pod şi cu buzele unse”, în felul acesta împuşca şi doi iepuri dintr-o lovitură; şi manager pe veci şi bani la teşcherea pentru viitoarea campanie electorală. I-a trecut prin cap ideea să facă o “externalizare” pe câteva zeci posturi, care oficial nu e externalizare. Oamenii să nu-i mai apară pe statul de funcţiune, dar totuşi fără să fie afectat personalul disponibilizat. O inginerie ieftină ce se practică pe scară largă în ultimul timp în România. Numai că domnia sa a comis câteva greşeli… voite, se pare că toate în interes personal; după această “externalizare” brusc cheltuielile pe salarii au scăzut, în schimb, au crescut cheltuielile spitalului. Dl. doctor a schimbat traseul banilor spre o societate privată care s-a obligat să preia personalul disponibilizat. Pe lângă banii de salarii generosul manager a mai aruncat un comision consistent societăţii cu pricina. Poate că acest fapt nu ar fi atât de grav dacă dl. doctor nu ar fi “driblat” legea achiziţiilor publice şi nu şi-ar fi bătut joc de banii spitalului într-un asemenea hal, comisioanele respective sunt deductibile prin ceva buzunare negre, a căror traseu este arhicunoscut: dus-întors.
Ei bine, dacă europarlamentarul PSD Ivan ar fi ştiut de această inginerie sunt convins că nu s-ar mai fi dat drept Ivan cel Groaznic, ci ar fi rămas Cătălin, eroul eminescian, simbolul omului modest.
Lucian ALECSA