«Nici despre mită electorală n-a şoptit nimic, cred că cei din staff-ul lui de campanie i-au confiscat sacoşele cu mălai şi l-au forţat să-şi înghită limba, prea au fost la vedere de-au fost filmate. Orice ar face, nu mai poate drege busuiocul!»
Useliştii s-au lansat, şi nu la apă, ci au lansat tot felul de acuze ieftine şi bâlbâieli „scumpe”, care-i vor costa pe 10 iunie, botoşăneanul nu-i prost cum îl cred unii, indiferent din ce zonă a judeţului ar fi, el mai întâi vede ce-i în jurul lui abia apoi dă ascultare vorbelor, iar când acestea sunt doar vorbe de clacă le ignoră. Dacă despre Florin Ţurcanu ştim ce hram poartă, ştim până unde-l duce discursul politic şi câte masturbate are, m-a şocat atitudinea de sugar politic a lui Ovidiu Portariuc. Bietul de el, e total defazat în tot ceea ce face şi ce spune, e un fel de pui de bogdaproste aruncat într-un bazin şi lăsat să se descurce, de cum deschide gura intră în panică, dă din mânuţe, se agită ca musca-n ţilindru, ţipă după ajutor , după care trece la injurii. Zău, e de compătimit, l-au artificializat rău de tot cei ce-i duc trena!
Să deschidem niţel pagina lansării useliştii şi să citim împreună din abecedarul politic uselist. Infantilul Ovidiu a dorit să se dea fante de Botoşani şi din prima clipă a trecut la tot felul de hârjoneli politice şi glumiţe, marca Vlăsineşti, alături de colegii de partid. E drept, n-au lipsit nici aplauzele frenetice, fapt ce l-a emoţionat până la lacrimi pe Ghiţă Marcu, care, printre sughiţuri, a scăpat şi el câteva prostioare memorabile, şi-a acuzat propriul partid de greşeli impardonabile. Să revenim la copilul lui tata, adică Ovidiu, crescut şi educat în incubatorul politic al postcomunismului, care a roşit în câteva rânduri în timp ce susţinea „spumosul” discurs, adevăratul motiv nu-l cunoaştem, ori vorbele lui erau prea acidulate şi i s-au întors în nări ori şi-a văzut un coleg căscând şi a dorit să-l apostrofeze subtil. Rămâne ca la prima conferinţă de presă să ne dezvăluie enigma. Nici o secundă candidatul USL pentru funcţia de primar n-a adus în discuţie un proiect de relansare” a municipiului, cică Botoşaniul a luat-o pe-o cale greşită, iar menirea lui e să-i schimbe direcţia. Încotro? A, da, spre Moscova, cum l-a învăţat „nenea Ghiţă” şi tăticu’. Penibil. Nici despre mită electorală n-a şoptit nimic, cred că cei din staff-ul lui de campanie i-au confiscat sacoşele cu mălai şi l-au forţat să-şi înghită limba, prea au fost la vedere de-au fost filmate. Orice ar face, nu mai poate drege busuiocul!.
Cum era de aşteptat a ieşit la rampă şi Florin Ţurcanu, acesta s-a folosit de acelaşi limbaj de iarmaroc, de parcă l-ar fi trimis bădia Florea să-i vândă berbecii, multe dintre vorbele aruncate ghiolbăneşte către preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, i s-au întors direct în scăfârlie. Uite, şi-n politică există efectul bumerangului!
Şi ca penibilul să aibă şi „aură” s-a trezit vorbind şi-un pesedist din Olt, pe nume Dan Şova, aruncând cu acuze la adresa unor politicieni din Botoşani, a vorbit în „ cunoştinţă de cauză” de parcă ar fi fost angajat la ferma vegetală a lui Portariuc sau la stâna lui Ţurcanu. Individul nu-i decât falanga ghipsată a lui Victoraş Ponta.
E trist dacă o alianţă de asemenea dimensiune vine în faţă cu doi pezevenchi politici care exhibiţionează ca nişte circari amatori încercând să smulgă voturile din mâinile botoşănenilor. Nu numai că-i un act de curaj prostesc, e şi-o sfidare a omului de lângă ei care vede cum arată municipiul şi judeţul, în numele lui Flutur şi Ţâbuleac vorbesc faptele, n-au nevoie de lansări cu acuze.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
Portariuc violent la lansare : Gaşcă, furat, paroxism, aberaţie
Ţurcanu s-a lansat cu acuze penale, gafe uriaşe şi promisiunea luării a 60 de primării