Păcălirea statului a devenit pentru român cea mai de preţ meserie, un fel de brăţară de aur. Aşa-i la noi, unii muncesc, alţii gâfâie şi alţii îşi completează veniturile profitând de naivitatea celorlalţi. Sunt convins, românul e mai inventiv decât oricare alt popor, tristeţea e că această „ calitate” şi-o exprimă  mai mult în zona negativă a manifestărilor sale sociale. După ce ne jucăm de-a v-aţi ascunselea cu statul păcălindu-l în fel şi chip, venim apoi cu aroganţă şi cerem cât mai multă responsabilitate din partea celor ce-l conduc. Un stat este după chipul şi asemănarea indivizilor care-l compun, nu numai a celor de la putere, de fapt dacă încercăm să-l păcălim nu facem decât să ne furăm singuri căciula. Să trecem la aspecte concrete care nu fac decât să ne demonstreze grosolănia de care dau dovadă unii şefi de instituţii în raport cu statul.
Criza de anul trecut a dus la ajustarea personalului salarial din instituţiile bugetare cu scopul de-a despovăra statul de atâtea cheluieli. Traian Băsescu a ordonat, Guvernul Boc de îndată s-a conformat,  iar directorii de deconcentrate au şi aplicat măsura, mergând pe principiul politic: vrei, nu vrei, bei agheasmă! De cum au început disponibilizările  sindicatele au şi ieşit în stradă ţipând în stânga şi dreapta că în cel mai scurt timp românul va ajunge muritor de foame. Numai că  una se arunca pe piaţă şi cu totul altceva se cocea prin cabinetele celor responsabili cu luarea măsurilor de austeritate. Paradoxal, după câteva luni statisticile arătau destul de ciudat: personalul bugetar scăzuse cu câteva sute de mii la nivel de ţară, în schimb cheltuielile bugetare nu se diminuaseră aproape deloc. De fapt a avut loc o inginerie malefică şi extrem de dăunătoare pentru stat; s-a trecut în masă la externalizarea unor servicii.
Cum? Simplu. Directorii de instituţii de îndată au inventat „suveica bugetarilor”, şi-au format societăţi de prestări servicii care de a doua zi au şi trecut la preluarea personalul disponibilizat. De fapt între directorul instituţiei şi patronii acestor firme s-au semnat tot felul de contracte de prestări servicii prin care instituţia statului se obliga să achite contravaloarea salariului, toate dările către stat ale fostului angajat şi un comision de cel puţin 15% către firma privată. Când tragi linie rezultă că pentru un individ disponibilizat şi preluat de o asemenea societate instituţia cheltuieşte mult mai mult decât cheltuia cu el înainte de a-l lăsa „pe drumuri” plus că patronul îşi umple teşchereaua. Un asemenea beneficiar este şi Gheorghe Pricopi, un tip uns cu toate alifiile, ce prestează numai astfel de „inginerii”, toate  la limita legii, un fel de Silviu Prigoană de Botoşani. Ca să nu credeţi că vorbesc prostii, vin cu-n exemplu concret: pentru o infirmieră de la Spitalul de Psihiatrie  cu un salariu de 850 de lei lunar instituţia cheltuia 1073 de lei, din care 199 de lei reprezentând contribuţii angajat, 223 – contribuţii angajator,  iar 422-contribuţii angajat şi angajator, acum după ce după ce dl. Oprişanu i-a predat-o cu acte în regulă d-lui Pricopi instituţia plăteşte în plus comisionul de 15% în valoare de 161 de lei către firma prestatoare de servicii, TVA de 24%  în valoare de 296 de lei. În concluzie, prin această şmecherie mioritică unitatea cheltuieşte cu 40% mai mult pentru un salariat. O singură dilemă mai am: cum şi între cine se împarte comisionul?
Lucian ALECSA