Când se spune despre un individ că merge pe două cărări înseamnă că respectivul e mai mult sau mai puţin turmentat. În schimb, în politică expresia are o cu totul altă conotaţie, e mai greu de dat o definiţie care să cuprindă întreg spectrul semantic al acestei expresii, aşa că m-am gândit c-ar fi mai simplu să expunem câteva dintre faptele de… arme ale miliardarului Dinu Patriciu, pe când lupta pe brânci pentru democratizarea acestei ţărişoare.
S-o luăm metodic. Încă din ’90 tânărul arhitect Dinu Patriciu s-a dovedit a fi un politician neortodox, a fost primul liberal care a fracturat Partidul Naţional Liberal, condus la vremea aceea „parizianul” Radu Câmpeanu. Poate vă mai amintiţi, imberbul Dinu n-a stat în şaua nărăvaşul cal alb decât foarte puţin timp, în momentul când a descălecat era deja prea târziu, foştii colegi de partid şi electoratul îşi pierduseră încrederea în statutul lui de cavaler politic lăsându-l cu buzele umflate şi cu biciul… bleg. Fiind o fire orgolioasă imediat a sărit pârleazul în grădina afacerilor, cât ai clipi a pus ochii pe „rebela” Rafinărie Midia - Năvodari. Punct ochit, punct lovit. Prin câteva cochetării financiare şi câteva jocuri de culise cu cei de la guvernare în foarte scurt timp a reuşit s-o seducă, unde mai pui, a cumpărat-o cu preţul pe care l-ar fi dat unei dame de consum pentru o noapte de amor.
Când s-a văzut stăpân pe rafinărie brusc i s-a umflat orgoliul ca orzul în gâşte, trecând să găgăie iarăşi pe scena politică. De data aceasta şi-a stabilit cabina de control în spatele scenei, în culise, de unde să urmărească tot ce mişcă-n ţară. Şi dă-i şi luptă, neicuşorule! S-a aşezat la masa de joc cu toţi politicienii, atât cu cei de stânga cât şi cu cei de dreapta; a tras cacialmale, a crescut potul ori de câte ori a avut chef, s-a dat bătut, a călcat peste cadavre, a râs, a plâns, reuşind ca de fiecare dată să iasă în câştig. În 2004 a jucat la două capete; atât pe mâna lui Băsescu cât şi pe a lui Năstase. Un singur individ i-a venit de hac, este vorba de Popeye Marinarul, care, în câteva rânduri l-a articulat la cifra octanică, determinându-l să vorbească în faţa procurorilor.
Acum şi-a revenit, de vreun an lucrează pe brânci la un scenariu malefic, vrea cu tot dinadinsul să-i lipească pe liberali de social-democraţi. Cu certitudine e un lucru perdant pentru ambele partide, în primul rând nu se va găsi un adeziv care să reziste orgoliilor liderilor celor două părţi, şi apoi, un melanj ca acesta, făcut peste noapte, emană un damf care oricând poate paraliza electoratul. Vom trăi şi vom vedea. Deja mulţi dintre cei implicaţi în joc, mai de voie, mai de nevoie, încep să-şi croiască alt drum.
Lucian ALECSA
