Şi la nivel de judeţ, în cadrul Uniunii Social Liberale sunt conflicte,
cei doi aleşi, Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean şi
Ovidiu Portariuc, primarul municipiului, îşi vorbesc doar prin
intermediul presei şi se privesc doar pe gaura cheii.
Văzând ce se întâmplă în aceste zile în sânul Uniunii Social Liberale mi-am amintit de un banc cu blonde. Cică două blonde, una pe un mal, cealaltă pe celălalt mal al unui râu, deodată se auzi un glas piţigăiat: fă, treci pe malul celălalt! Imediat veni şi răspunsul: nu vezi, fă, sunt pe celălalt mal! Cam asta este şi relaţia dintre cei doi co-preşedinţi ai Uniunii după eşuarea puciului. Ce-i interesant, lui Crin Antonescu şi lui Victor Ponta li s-au cam uscat gurile, nu mai vociferează, în schimb au trecut la hămăit atât trepăduşii, alde Ioan Ghişe, Relu Fenechiu, Varujan Vosganian, Ludovic Orban, cât şi pittbulii de la Antena 3: Ciutacu, Gâdea, Tudor. Dacă tot suntem în lumea poveţelor mă întreb cât de departe e ziua când cei doi vor da faţă în faţă pe puntea suspinelor şi ce se va întâmpla când unul va trebui să-i facă loc celuilalt pentru a ajunge pe celălalt mal. La cât de orgolioşi sunt, asemenea unor ţapi în călduri, cu siguranţă că unul va sfârşi direct în râu. După eşecul suspendării ambii au brăcinarii uzi. Dar să-i lăsăm pe cei doi să-şi vadă de ale lor: pe Crin Antonescu să doarmă aşa cum şi-a aşternut cât timp a fost flotant la Cotroceni şi pe Victor Ponta să-l lăsăm să poată organiza în linişte Congresul Socialiştilor Europeni la Bucureşti, deja multe dintre sălile Palatului Parlamentului au şi fost arvunite. A, ba nu, uitam să vă spun, şi el se poate odihni în voie, Congresul PES a fost mutat la Bruxelles din cauza situaţiei politice din România, bineînţeles, cauzată de însuşi liderul acestei formaţiuni, adică de primul plagiator al ţării!
Despre Dan Felix Voiculescu nu voi face vorbire, să-l lăsăm să lucreze liniştit la scenariul privind o nouă suspendare a lui Traian Băsescu. Avocatul personal al motanului, incompatibilul deputat Sergiu Andon, a şi spus că liderul conservator este dispus să suporte cheltuielile pentru un nou referendum numai să accepte partenerii politici. Vorba aia, decât să plăteşti cauţiune mai simplu e să suporţi vreo 20 de milioane de euro pentru un joc politic. Se pare că pesediştii nu sunt dispuşi să mai accepte un compromis care să le facă imaginea ţăndări, la o adică, Dan Voiculescu nici nu are ce pierde, PC se află la doar 2%.
Şi la nivel de judeţ, în cadrul Uniunii Social Liberale sunt conflicte, cei doi aleşi, Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean şi Ovidiu Portariuc, primarul municipiului, îşi vorbesc doar prin intermediul presei şi se privesc doar pe gaura cheii. Dacă e să ne luăm după zvonuri, motivul conflictului ar fi banii necheltuiţi la Summer Fest, care au intrat în circuitul deconturilor şi nu se regăsesc unde le era destinaţia. La ce temperaturi ridicate au fost în cele 4 zile, e posibil să se fi evaporat! Veriga slabă din acest lanţ al slăbiciunilor pare a fi un domn Marius Honceru, nimeni altul decât lăudătorul lui Ovidiu Portariuc din timpul festivalului. Ciudat, acest proprietar de scenă e finul lui Verginel Gireadă, nimeni altul decât falaga prelungă a lui Florin Ţurcanu. Încurcate mai sunt căile politicii!
Lucian ALECSA