După câteva luni de tăcere suspectă, Paul Onişa îşi scoate capul în lume, şi nu pe furiş cum ar fi normal s-o facă un lider de partid de buzunar, ci cu zgomot, luându-se într-un mod plastic de colegul lui de Alianţă. Cu toate virulenţa de care a dat dovadă pot spune că exprimarea lui este mult peste gradul de înţelegere a destinatarului, adică a lui Florin Ţurcanu. Fraza sună cam aşa: „Constat împreună cu colegii mei din PC că unii lideri din USL văd democraţia ca pe o pajişte întinsă pe care o să pască doar oile lor”. V-aţi prins, tocmai imaginea oierului de la Suliţa a fost substituită prin această metaforă! Dl Paul Onişa mai vorbeşte şi despre ceva racolări  de membri conservatori de către acelaşi deputat. Nimic neobişnuit, numai că stau şi mă întreb dacă acest partid  la nivel de judeţ ar putea aduna atâţia susţinători câţi protestatari sunt acum în Piaţa Revoluţiei din Botoşani, adică vreo 20. Eu, unul , nu cred.
Cei doi se cunosc de multişor timp, de când făceau parte din tabăra liberală,  pe atunci păstorită de Liviu Câmpanu. La un moment dat cei doi au fost chiar legaţi ombilical, chiţăiau în cor la abuzurile liderului lor de partid, durerea lor comună era pricinuită de bani, ambii se simţeau tapaţi de felcerul de la Darabani. Vremurile au trecut, Liviu Câmpanu a fost tocat şi aruncat din partid ca o măsea stricată locul fiindu-i luat de Florin Ţurcanu. De îndată Paul Onişa s-a îmbufnat şi pe oier acuzându-l de aceleaşi practice neortodoxe ca pe predecesorul acestuia, adică de tentativă de furtişag în numele partidului. Vreo doi anişori Paul Onişa a rămas fără partid, perioadă pe care o putem numi „de reflecţie profundă şi de căutare doctrinară”. Într-o bună dimineaţă s-a trezit uns lider peste un… judeţ întreg a unui partid cu antene. Ştiţi despre care e vorba. Chipul i se lumină numai la gândul că reuşi să schimbe un cioban pe-un ditamai motan, şi nu unul oarecare, ci unul tare şi mare, cu gheare de urs şi blană de vulpoi. A plecat la drum cu mult entuziasm, în câteva săptămâni reuşi să ademenească vreo cinci pensionari şi vreo câteva admiratoare încropind  de îndată o filială şi la Botoşani. Când veni ziua să bată palmă cu Florin Ţurcanu simţi câteva crampe la nivelul conştiinţei şi câteva junghiuri în inimă de-l apucă tremuriciul, din acel moment îi tot vine să-l hărcătească pe cioban, numai că acesta fiind uns cu toate alifiile îl ţine numai la distanţă, din când în când îi mai aruncă câte o vorbă de sictir care-l supără şi mai tare, atunci să vezi frisoane şi zgâlţâieli.
Chiar dacă în realitate e un fel de joc de-a motanul şi ciobanul, în transpunere folclorică l-am putea numi „jocul de-a şoarecele şi pisica”, rămâne la latitudinea cititorilor să aleagă care dintre cei doi e şoricelul. Povestea nu se va sfârşi aici, acesta este abia începutul, avem la dispoziţie întreg anul până vom afla finalul, tind să cred că amândoi vor fi perdanţi.
Lucian ALECSA
CITEȘTE ȘI:
 USL în prag de explozie – Partenerul de coaliţie dă de pământ cu Ţurcanu