Toată lumea ştie de povestea Acarului Păun cel care acum aproape un secol a fost pus la zid de autorităţile acelor vremuri pentru ciocnirea a două trenuri, unul de călători şi celălalt de marfă, pe ruta Ploieşti–Buzău. Nici n-a visat bietul Ion Păun că gestul iresponsabil al celor care l-au făcut vinovat va rămâne în istorie şi el va îmbrăca pentru veşnicie pielea ţapului ispăşitor, acest aspect poate fi considerat drept o consolare post-mortem pentru memoria acestui om nevinovat. Ciudat e faptul că nici astăzi autorităţile nu contenesc să arunce în faţă câte un „acar Păun” şi să ia castanele din foc cu mânuţele acestuia. Dacă ţara nu merge nu este de vină guvernul că are în componenţă o şleahtă de incompetenţi, ci bietul român este de vină pentru că nu munceşte şi că nu-şi achită la timp dările, dacă se fură în ţară tot găinarii sunt pedepsiţi, dacă vreun politician trage vreun pârţ în timpul vreunei dezbateri parlamentare şi o lege iese prost, tot asupra cetăţeanului modest se răsfrânge efectul ei, cei de sus sunt protejaţi de imunitate sau de parai. Oricum am da-o tot uşierul este de vină când boierii se iau la bătaie sau când e cutremur în local. Putem aduce mii de exemple de acari Păun ce-şi primesc zilnic cu supuşenie şi resemnare pedeapsa… predestinată. Nu mai departe de zilele trecute oficialităţile unei comune au reuşit să identifice acarul Păun deghizat în femeie de serviciu. Au fost de râsul curcilor. Chiar dacă aţi citit despre acest filmuleţ e bine să vi-l aduc din nou în atenţie.
În clădirea unei şcoli dintr-un cătun din comuna Mileanca a fost organizată o nuntă, toţi cei care ar fi trebuit să dea socoteală dau din umeri, după lungi zile de anchetă a fost dibuit vinovatul. Nici nu vă vine să credeţi cine şi-a permis să deschidă şcoala pe furiş, în prag de asfinţit, să lase nuntaşii să chefuiască până în zori. Ei bine, a fost femeia de serviciu. Chiar aşa să fie, primarul a fost unul dintre participanţii de la nuntă şi d-lui n-a realizat că s-a pătruns ilegal în instituţie, mai ales că aceasta este sub directa lui administrare. Cică în fiecare sâmbătă directorul părăseşte localitatea şi uite aşa satul rămâne fără stăpân, iar „acarul Păun” îşi face nestingherit de cap. Primarul Ioan Ursachi e profesionist în arta diversiunilor şi turnătoriilor, credibilitatea lui este de mult apusă, el e cel ce l-a turnat pe profesorul Gică Manole câţiva ani la Securitate, mă aşteptam ca măcar Inspectoratul Şcolar să ia ancheta în serios şi să-l arate cu degetul pe cel cu adevărat vinovat, dar şi d-na Ada Macovei o scaldă, cică de vină ar fi doar autorităţile locale.
Lucian ALECSA