Ce-a putut să facă şi democraţia din oameni, de multe ori eşti tentat să spui că ne-am întors în istorie şi că suntem pe la sfârşitul anilor 40’, pe când cei avuţi erau priviţi cu dispreţ şi ură de către opinia publică. În ambele situaţii ţinta este aceeaşi, adică omul bogat, punctele de vedere de la care pleacă dispreţul sunt total diferite. Imediat ce comuniştii au pus mâna pe putere, asta se întâmpla prin 46, au început o campanie criminală împotriva burgheziei, împotriva celor ce-au supt „sângele poporului”, discreditând prin mijloacele specifice lor tot ce mai rămăsese bun în ţară în urma ultimului război mondial. S-au confiscat toate averile, iar „bogătaşii”, de la simpli chiaburi , cu câteva prăjini de pământ, şi până la marii industriaşi Nicolae Malaxa şi Dumitru Mociorniţă au fost desproprietăriţi şi trimişi prin închisori. Pătura „ avuţilor” era dispusă pe mai multe categorii, printre acestea se afla şi cea a intelectualilor, care au umplut cele mai înspăimântătoare centre de detenţie. Acea perioadă a fost poate cea mai neagră din istoria modernă a României.
Văd că şi astăzi oamenii avuţi sunt luaţi la ţintă numai că motivele sunt cu totul altele. Democraţia a deschis porţile capitalismului, imediat după revoluţie mulţi români au fost tentaţi să se îmbogăţească, impulsul era unul cât se poate de motivat, după 50 de ani de frustrări şi neajunsuri era firesc ca fiecare să-şi dorească mai mult. Cu toate că legile încă nu permiteau aşa ceva, „ emanaţii revoluţiei” au dat mână liberă întreprinzătorilor, cei care au profitat au fost cei care aveau la teşcherele ceva mălai, aceştia fiind de fapt comuniştii şi securiştii, şi uite aşa, în câţiva ani au prăduit ţara lăsând economia în fundul gol, averile acumulate erau echivalente cu ale capitaliştilor occidentali, care au reuşit să le adune abia după zeci de ani de muncă. Chiar de cum a făcut ochi, capitalismul nostru dâmboviţean a început să emită un damf securisto-comunist cu …parcare în zona politicului. Pe un asemenea teren alunecos politicienii şi-au deschis derdeluş, făcând pârtii oportuniştilor şi escrocilor, astfel s-a creat „lumea bună” a societăţii, care nu-i decât expresia unei corupţii în lanţ pe cale să se legalizeze. Parlamentul României fermentează de asemenea capitalişti de mucava.
Precum se oglindeşte în cele spuse, avem de a face de două tipuri: cei persecutaţi pe nedrept, sub comanda unui regim politic abuziv şi cei de astăzi care s-au îmbogăţit haiduceşte şi care intenţionează să impună partitura abuzurilor şi asupra politicului. Ei bine, aceşti escroci nu merită consideraţie din partea noastră, ei sunt cei care compromit şi tagma capitaliştilor autentici, care prin inteligenţă şi muncă asiduă au reuşit să strângă ceva capital, să-şi performeze afacerile, numai că aceştia nu ies în faţă şi nici nu au timp de politică.
Lucian ALECSA
