Zâna Măseluţă a Guvernului Boc va zbura sâmbătă pe meleagurile noastre, nu vine să strângă de sub pernele pedeliştilor botoşăneni dinţii de lapte, aşa cum se întâmplă în povestea copilăriei noastre, ci vine să privească la planarea oficială a lui Cătălin Flutur peste şefia acestui partid. Unii spun c-ar avea şi-un al doilea scop, acela de a-i determina pe portocalii botoşăneni să-i netezească drumul lui Emil Boc spre şefia PDL - ului.
Privind lista candidaţilor de la Botoşani pentru funcţiile din partid pot afirma fără nici o remuşcare că foarte mulţi dintre cei intraţi în basmicul joc au dinţişori de lapte în ale politicii, doar unuia i-a crescut un canin şi s-a îndreptat într-o direcţie greşită. Multe prim-planuri de pe scena noastră politică sunt aidoma celora din povestea sus amintită: Zâna Măseluţă portocalie a lăsat în ultimul ani sub perna fiecărui primar portocaliu câte un „suvenir”. Mai simplu spus, câte un „simbolic” supliment bugetar, spre a-şi rezolva micile probleme de… imagine şi pentru a-şi contura un mic buget personal sau de partid pentru ca la viitoarele alegeri să ia startul cu un pas înaintea contracandidaţilor din opoziţie. Se ştie că nu peste mult timp zece drumuri comunale din Botoşani vor zâmbi la soare datorită celor 15 milioane de euro de la Elena Udrea. Şi uite aşa, seară de seară, fiecare pedelist romantic îşi poate privi cu zâmbetul pe buze steluţa sa de pe cerul senin al politicii dâmboviţene fără să-l doară nici măcar în cot de cei ca noi.
Spre surprinderea mea, tot pe zâna bună o aşteaptă şi primarul pesedist de Dorohoi, Dorin Alexandrescu, care, mai zilele trecute, era euforizat de ideea prezenţei Elenei Udrea la Botoşani; cică pentru domnia sa d-na ministru a făcut mult mai mult decât o duzină de colegi de partid. Deh, s-o fi aprins vreo idilă politică între cei doi şi noi nu ştim!
Cam asta este lumea magică a politichiei noastre botoşănene, de acum să trecem la aspecte ceva mai concrete. Greu de imaginat o luptă atât de aprigă pentru putere într-un partid pe cale să se stingă odată cu acest mandat; unii se cred pe ringul de box, aruncă pumni în stânga şi dreapta, alţii pe un teren de fotbal, dau numai la gioale, iar cei mai mulţi joacă şotron ca nişte preşcolari mucoşi. Ciudat, unii sunt atât de constipaţi mental încât refuză să privească evidenţele crezându-se nişte lei paralei, îşi dezvelesc în fiecare minut dinţii mârâind până şi la propria lor umbră. Trist… Dragi pedelişti, păstraţi magia copilăriei şi bunul simţ, lăsaţi haiducia de partid pe seama lui Corneliu Vadim Tudor şi a lui Gigi Becali!
Lucian ALECSA