Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică, un nou proiect intitulat Scriitori botoșăneni dincolo de Styx. Astăzi este despre Sofia Nădejde.
Prima femeie din România care a putut da bacalaureatul într-un liceu de băieți, prima președintă a unui congres politic, una dintre primele militante pentru emanciparea femeilor, prima autoare a unui roman feminist scris în limba română (Patimi, 1903), Sofia Nădejde s-a născut la Botoșani (pe 14 septembrie 1856) în familia răzeșilor Vasile și Profira Băncilă. Și-a făcut studiile la Pensionul Glowaska din Botoșani, unde l-a cunoscut pe viitorul ei soț, Ioan Nădejde.
În 1876, s-a stabilit la Iași, începând o activitate febrilă în mișcarea socialistă. Din 1884, a locuit la București, unde a ținut numeroase conferințe la Clubul muncitorilor.
A debutat publicistic în 1879, cu articolul Chestiunea femeilor, în revista „Femeia română”, pledând cu multă ardoare pentru egalitatea de gen: „Nu-i oare ruşine pentru secolul nostru ca jumătate din omenirea aşa numit civilizată să stea în sclavie? S-au eliberat robii, domnilor, însă noi am rămas. Suntem acuzate că nu învăţăm, dar avem şcoli? Pentru ca femeia să aibă bacalaureatul, trebuie să aibă şi mii de galbeni. /…/ Într-un cuvânt, ne-am săturat de a fi tratate ca femei, şi voim să ne trataţi ca pe nişte oameni egali”. De-a lungul întregii vieți, Sofia Nădejde a fost o susținătoare a cauzei feministe, expunându-și pe larg argumentele în publicații precum: „Contemporanul”; „Femeia română”; „Basarabia”; „Drepturile omului”; „Muncitorul”; „Literatură și știință”; „Munca”; „Albina”; „Evenimentul literar” ș.a.
Una dintre polemicile răsunătoare în care s-a implicat a fost cea provocată de o conferință pe care Titu Miorescua ținut-o, în 1882, la Ateneul Român. În această conferință, academicianul declara că femeia trebuie să stea acasă și să-și îngrijească soțul și copiii, deoarece... are creierul mai mic decât cel al bărbatului. T. Maiorescu afirma: „Cum am putea într-adevăr să încredințăm soarta popoarelor pe mâna unor ființe a căror capacitate craniană este cu zece la sută mai mică? Abia ajung astăzi creierii cei mai dezvoltați pentru a putea conduce o națiune pe calea progresului și prosperității materiale... Din 1 000 de căpățâni măsurate a rezultat 1 410 grame greutate mijlocie la bărbat și numai 1 250 la femei /.../ Cu cât înaintăm însă în civilizațiune, cu atât rolul bărbatului devine mai greu, cu atât el trebuie să-și muncească mai mult creierul ca să poată cuceri un loc în economia socială și să fie în stare a-și asigura existența și viitorul familiei sale. El trebuie să miște cultura, el să conducă sau să susțină statul, el să facă a înflori artele, el trebuie să lărgească câmpul ideilor, să înlesnească bunul trai al omenirii prin descoperiri și perfecționări zilnice, aduse în sfera practică a vieții, pe când femeia e redusă la un rol cu mult mai mărginit în mișcarea societăților culte”.
În nr. 24/1882 al ziarului „Contemporanul”, Sofia Nădejde i-a replicat răspicat, contribuind astfel la edificarea mișcării feministe în România: „Dacă privim comparativ cavitatea creierului oamenilor primitivi şi pe cea a creierului omului modern, constatăm o scădere de capacitate şi volum, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Ceea ce înseamnă fie că şi bărbatul regresează odată cu femeia, fie că un volum mai mic indică o evoluţie. Dacă e să judecăm inteligenţa după greutatea creierului, atunci ar trebui să spunem că unele păsări care au un creier mai greu raportat cu trupul, sunt mai inteligente ca omul. /.../ De câtă iscusinţă n-are nevoie femeia pentru a creşte un copil, aşa bine, rău cum îl creşte! În gospodărie ea are o muncă mult mai variată decât a bărbatului şi noi ştim că creierul creşte nu numai cu cantitatea de mişcare, ci şi cu varietatea acestei mişcări, de exemplu un cal produce o forţă mecanică mult mai mare decât omul, cu toate acestea are un creier mai mic relativ cu corpul, decât acesta. Femeia din popor pe lângă că de obicei munceşteavalma cu bărbatul, se mai pricepe încă la o mulţime de lucruri pe care bărbatul nu obişnuieşte a le face, aşa: ţese, coase, împleteşte, pregăteşte de obicei fruptul, scoate păsări şi face mâncare. Pe lângă acestea în decursul veacurilor, ca mai slabă, a trebuit să capete şi să aibă o doză oarecare de şiretlic pentru a putea prin acesta de multe ori să se apere de forţa brutală a bărbatului“.
Sofia Nădejde este și autoare de opere de ficțiune. Și-a făcut debutul literar în 1885, cu nuvela Două mame, publicată în „Contemporanul” (revistă al cărei redactor a fost). S-a afirmat apoi ca scriitoare cu romane (Patimi, 1903; Robia banului, 1906; Părinți și copii, 1907), nuvele (Din chinurile vieții, 1895) și drame (O iubire la țară, 1881), în care urmărește, în general, probleme sociale. În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu remarcă talentul de scriitoare al Sofiei Nădejde: „Ca prozatoare, /.../ este dotată cu un umor și cu o expresie caragialiană de dialect moldovan, cu care stenografiază, pitoresc, conflictele de mahala”. Iată un fragment în care ni se relevă aceste calități stilistice:
„Iese madam Ilinca în prag și-ncepe:
– Arză-l para focului și mânca-l-ar umplut gata cine-l are! Dar bine, madam Marghioală, nu destul mă mănânci cu găinile și cu porcii dumitale? Cu dânșii mă scol, cu dânșii mă culc, mânca-i-ar brânca și n-ai mai avea parte de dânșii să n-ai. Acu ți-a mai trebuit și coteiu, coadă ca nemțoaicelor, că-mi crepegăinuța grijită gata?
– Dă, soro, cine are găini să le acopere. Dobitocul ce știe? De când lumea, cine nu strânge n-are!
– Cum vorbești, mangosito, nu ți-i rușine? Fii mai modistă, că nu-s de sama ta! Cum, adicătelea, nu știu a strânge, cum se cheamă nu-s gospodină? Poate tu nu știi, că nici n-ai ce strânge. Ian te uită moțpanca! Îmi insultează onorul.
– Ascultă, nu te-ntrece, nu te rățoi! Ce ți-s de vină dacă ți-a mâncat câinele găina? Mănâncă-l și tu, la urma urmei!
– Să-l mănânci tu umplut, calico; tot îi lăsatul secului; niște frige-linte ca voi nici n-aveți alta! Dar pe șarla ta am să ți-l curăț eu, las′ pe mine! nu mai mănâncă el găini!
– Ai să-l mănânci pe ceea lume! Da, atâta să mai trăiești tu cât ai avut găină tăiată!
– Taci, sfrijito, atâta s-ajungi sfintele paști cât n-am avut!
– Mai degrabă îi c-ai schimbat-o cu Herșcu pe vin.
– Las′ c-a veni el dumnealui!
– Ei, ș-apoi, mă tem eu de chelbosul tău?
– Hai, hai, Marghioală, nu scăpi tu nepieptănată ca de moarte, zice madam Ilinca, trântind ușa”.
Sofia Nădejde se stinge din viață la vârsta de 90 de ani, pe 11 iunie 1946, la București.În 2019, la Editura Paralela 45, a apărut volumul: Sofia Nădejde, Despre creierul femeii și alți demoni. Antologia textelor publicistice, ediție îngrijită de Maria Cernat și Adina Mocanu.
Lucia Țurcanu,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
