Scriitori botoșăneni dincolo de Styx: Z. Ornea, cercetător al ideologiilor literare

Pe 27 august, s-au împlinit 91 de ani de la nașterea lui Zigu Ornea, criticul și istoricul literar cu origini botoșănene care a dat literaturii române cele mai multe studii de analiză a curentelor și ideologiilor literare.

Născut în Frumușica, și-a făcut studiile la Liceul Comercial din Botoșani (1941-1949) și la Facultatea de Filosofie a Universității din București (1951-1955). A fost redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1955-1959), funcționar la Centrul de Librării și Difuzarea Cărții (1959-1962), bibliograf la Institutul de Științe Economice (1962-1966), redactor la editurile Meridiane (1966-1969) și Minerva (din 1969). În 1973, și-a luat doctoratul în filosofie. Din 1982, timp de două decenii, a fost titularul rubricii „Cronica edițiilor” la revista „România literară”. Una dintre cele mai interesante rubrici ale sale din presa românească a fost cea din „Dilema” – intitulată „Dileme de altădată” –, pe care a ținut-o până la moartea sa (14 noiembrie 2001, București).

Z. Ornea a debutat în 1956, în „Gazeta literară”, iar prima carte – Junimismul – a publicat-o abia peste zece ani, în 1966. În Istoria critică a literaturii române, Nicolae Manolescu subliniază că „trei tipuri de contribuții au rămas de la Z. Ornea, unul dintre foarte rarii cercetători din vremea comunismului ai ideologiei literare: monografii de curente ideologico-literare, biografii și publicistică”. O bună parte din viață și-a consacrat-o studierii curentelor de idei din cultura românească modernă, publicând volumele: Țărănismul (1969), Sămănătorismul (1970), Poporanismul (1972), Junimea și junimismul (1975), Curentul cultural de la „Contemporanul” (1977), Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea (1980), Anii treizeci. Extrema dreaptă românească (1995). În același timp, a realizat biografiile a trei dintre personalitățile fondatoare ale unora dintre curentele de idei despre care a scris: Viața lui Constantin Dobrogeanu-Gherea (1982) și Opera lui Constantin Dobrogeanu-Gherea (1982), Viața lui Titu Maiorescu (1986-1987), Viața lui Constantin Stere (1988-1991). Alte cărți publicate de Z. Ornea cuprind studii și eseuri în care comentează apariții editoriale, probleme de istoriografie literară românească etc.: Trei esteticieni (1969), Studii și cercetări (1973), Actualitatea clasicilor (1976), Atitudini (1984), Comentarii (1986), Înțelesuri (1994), Fizionomii (1997), Medalioane (1998), Medalioane de istorie literară (1999-2001) (ediție îngrijită de Tiberiu Avramescu, 2004). În toate cărțile sale, Z. Ornea se dovedește un bun cunoscător al fenomenului literar, un cercetător „competent în sociologie, dar și în filosofia culturii” (Nicolae Manolescu) și, nu în ultimul rând, un zugrav minuțios al vieții politice și culturale a României din secolul XIX și începutul secolului XX.

Junimea și junimismul este o carte cuprinzătoare și foarte bine documentată despre istoricul Societății „Junimea”, despre ideologia junimistă, junimismul în viața politică și cea literară, despre polemicile și posteritatea „Junimii”. Poezia și publicistica  lui Mihai Eminescu sunt analizate din perspectiva relației cu „Junimea”. Z. Ornea se referă atât la schopenhauerianismul, pesimismul resemnat și revolta dezamăgitului din opera eminesciană, cât și la ipoteza lui Ibrăileanu despre „Eminescu exponent al țăranilor, răzeșilor și breslașilor” sau critica liberalismului în Scrisoarea III.

Faptele de istorie literară sunt introduse punctual și minuțios, iar certitudinea cu care cercetătorul își formulează afirmațiile vine din cunoașterea excelentă a bibliografiei eminesciene: „Eminescu a intrat în contact cu Junimea în martie 1870, când a trimis cenaclului Venere și Madonă, primită aici cu elogii și publicată în Convorbiri. Au urmat Epigonii și celelalte. De-abia prin septembrie 1871, după unele opinii întemeiate, a luat contact direct cu Junimea. Era după măgulitoarele aprecieri maioresciene din Direcția nouă și, de îndată ce festivitățile serbării de la Putna (15-27 august 1871) au luat sfârșit, poetul s-a grăbit spre capitala Moldovei, unde a participat și la câteva reuniuni săptămânale. Va reveni de-abia peste un an când, la 1 septembrie 1872, participă la reuniunea inaugurală a ședințelor autumnale ale cenaclului pe acel an. (A citit Diorama și Sărmanul Dionis.) Dar cunoștințele lui Eminescu despre Junimea erau, se știe, mai vechi. Citea Convorbirile, mult discutate în mediul studenților români din Viena. A descoperit, cu siguranță, în criticismul maiorescian destule puncte de vedere pe care și el le împărtășea”.

Numeroase secvențe ne oferă exemple de interpretare critică a poeziei lui Eminescu, Z. Ornea analizând cu migală modul în care se produce transfigurarea în verb poetic a ideilor, expresiilor și chiar metaforelor din publicistica eminesciană sau interpretând dimensiunea filosofică a poemului Glossă: „Dar dezamăgirea și zădărnicia, imobilismul și resemnarea nu sunt numai exprimate metaforic ca o filosofie a vieții. Poetul a fost ispitit să le surprindă și în concretețea variilor înfățișări. Putem lesne reface, apelând la opera literară a poetului, tabloul deziluziilor fatale la care – credea el – e condamnată umanitatea. E un tablou în care aflăm insolit contopite ipostaza și izvorul nefericirii, efectul și cauza: strădania cărturarului, dragostea, militantismul civic, condiția tragică a geniului, arta, sărăcia, bogăția, triumful iluzoriu al stăpânitorilor ca și eșuarea în cerșetor, comportamentul slujitorilor bisericii, scurgerea timpului sau realitatea unică a prezentului devorator al celor trecute și viitoare. Sunt ipostazierile fundamentale ale condiției umane. Și toate, indiferent de înfățișarea de o clipă («măști de-o zi pe-o lume mică»), sunt expresii ale nefericirii”.

După ce face o analiză riguroasă a relației Eminescu-Junimea-junimismul, Z. Ornea ajunge la concluzia că susținerea și promovarea poetului a fost una dintre cele mai importante realizări ale societății ieșene: „Eminescu a fost una dintre marile valori selectate, propuse și impuse de Junimea. Nu e, firește, o creație a Junimii, cum nu a fost nimeni. Marii creatori sunt întotdeauna creația lor înșiși, expresie obiectivă a conștiinței unei spiritualități naționale. Dar numele lui Eminescu rămâne indiscutabil legat de Junimea, intrând alături în eternitatea frumosului artistic românesc”.

Prin toate informațiile pe care le oferă cititorului, prin specificul demonstrației, Junimea și junimismul este „o carte temeinică, perfect informată, în care dovedirea meticuloasă a fiecărei teze ocupă locul central. Frica de superficialitate și scrupulul de a fi exact, adică onestitatea în apreciere, sunt resorturile permanente ale scrisului lui Z. Ornea… Autorul nu e doar un spirit analitic, dar și unul metodic” (Nicolae Manolescu). 

(Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: