Sindicatul Național de Sport și Tineret (SNST) solicită autorităților sa ia masurile necesare pentru a sprijini unitățile care asigura locurile de cazare.
SNST solicită Comitetului Județean pentru Situații de Urgenta și factorilor decidenți care coordonează triajul, carantinarea și verificarea persoanelor venite din strainătate să ia masurile necesare pentru a sprijini unitățile care asigura locurile de cazare. Este nevoie de masuri împotriva celor care distrug bunurile din baze, tuturor celor care sunt certați cu legea si cu bunul simt sa li se impute daunele produse si sa suporte consecințele faptelor lor.
Hotelurile, centrele de cazare si taberele de copii care au fost puse la dispoziția celor care sosesc în tara sunt greu încercate zilele acestea. Nemulțumiți ca sunt obligați sa stea in carantina, unii dintre românii veniți din străinătate își descarcă necazul pe mobilierul, instalațiile și aparatura din camerele în care sunt cazați.
Deși risca sa își pună în pericol familiile, cei veniți din zonele roșii ale pandemiei încearcă sa inventeze orice pentru a scăpa de carantina. Condiții oferite sunt mai mult decât decente, dar ei reproșează faptul ca nu corespund “standardelor cu care au fost obișnuiți în străinătate”.
Nemulțumiții sunt hotărâți sa devasteze, au scos lenjeria si husele de la saltele, au rupt un mese, au spart uși si geamuri și urla într-una ca sunt condiții proaste. Nici de mâncare nu sunt mulțumiți, susțin sindicaliștii într-u comunicat de presă.
SNSP a prezentat și punctul de vedere al lui Radu Humelnicu directorul Direcției Județene de Sport și Tineret care administrează Tabăra „Codrii de Aramă” de la Agafton. În puteți citi AICI.
SNSP a prezentat și câteva imagini din centrele de cazare „întreținute de colegii noștri cu multă muncă, buget minim, personal subdimensionat și plătit cu cele mai mici salarii”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024