Începând cu 14 noiembrie 2022, pensionarii din municipiul Botoșani care au venituri la nivelul indemnizației sociale pot depune cereri pentru a primi tichete sociale.
Cererile, însoțite de copia actului de identitate și cuponul de pensie din luna anterioară, trebuie depuse la sediul Direcției de Asistență Socială Botoșani, din strada Săvenilor nr. 12. Tichetele sociale vor putea fi ridicate de la sediul Direcției de Asistență Socială Botoșani, începând cu 21 noiembrie 2022, între orele 8:30 – 16:30.
În situația în care beneficiarul nu se poate prezenta personal pentru a primi tichetele, acestea vor putea fi ridicate de reprezentantul său legal, care trebuie să prezinte atât actul său de identitate, cât și al beneficiarului, în original.
„Acordarea acestor tichete reprezintă încă o dovadă a faptului că suntem preocupați de rezolvarea problemelor seniorilor botoșăneni. Îi așteptăm pe pensionarii cu venituri mici să facă demersurile necesare pentru a beneficia de acest ajutor”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.
Tichetele se acordă pensionarilor care au peste 65 de ani, şi un venit net lunar provenit dintr-o singură pensie sau din pensii cumulate, însumate cu 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare deținute de titular, mai mic sau cel mult egal cu nivelul indemnizației sociale stabilită anual prin legea bugetului de stat, multiplicată cu coeficientul de 1,02, respectiv 1.020 de lei.
Pensionarii care solicită aceste tichete nu trebuie să aibă venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, ori indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat.
În schimbul tichetelor sociale, pensionarii obțin bunuri și servicii în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Aceste produse sau servicii trebuie achiziționate doar de la unitățile din lista care va fi distribuită pensionarilor odată cu înmânarea tichetelor.
Aceste tichete se acordă începând cu anul 2016, de două ori pe an, înaintea sărbătorilor pascale și sărbătorilor de iarnă.
În luna aprilie 2022, consilierii municipali au majorat valoarea tichetelor de la 50 de lei la 100 de lei. În primăvara acestui an, au primit tichete 267 de pensionari botoșăneni, valoarea totală a ajutorului fiind de 26.700 de lei.
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024