Tot 400 de lei a ”pierdut” și o femeie în vârstă de 72 de ani, care a fost surprinsă de polițiștii locali asupra faptului.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat activități de monitorizare a zonei cuprinse între străzile Prieteniei, Vârnav și Primăverii.
În timpul monitorizării, două persoane au fost surprinse în timp ce aruncau deșeurile menajere la coșurile stradale.
Astfel, în dimineaţa zilei de 10 aprilie, în jurul orei 6.45, a fost surprins V.D., în vârstă de 57 ani, care a aruncat sacul cu deșeuri menajere la coșul stradal.
Întrebat de polițiștii locali de ce a procedat în acest fel, bărbatul a spus că se grăbește să ajungă la serviciu. O scuză care nu s-a scutit de consecințe. Pentru fapta sa, botoșăneanul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 400 lei.
În aceeași zi, în jurul orei, 11.15, în aceeași zonă - strada Prieteniei - a fost surprinsă B.V., în vârstă de 72 ani. Potrivit reprezentanților Poliției Locale Botoșani, femeia a preferat să abandoneze sacul cu deșeuri menajere la coșul stradal, destinat aruncării deșeurilor de mici dimensiuni. Și în această situație a fost dispusă sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 400 lei.
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024