Orașul Botoșani încheie un capitol în transportul public local și deschide altul.
De astăzi, 16 august 2022 s-a început eliminarea dalelor și a șinelor utilizate timp de câteva decenii pentru circulația tramvaielor în municipiul Botoșani.
Rețeaua a fost inaugurată în septembrie 1991 după ce lucrările la depou și la infrastructură fuseseră demarate cu doi ani înainte.
După 31 de ani s-a ajuns la momentul în care se renunță definitiv la tramvaie prin scoaterea dalelor în primă fază de pe strada Primăverii.
„Am promis botoșănenilor că vom asigura o viabilitate normală pe strada Primăverii, trebuie să scoatem aceste dale de tramvai pentru că nu mai putem merge în continuare cu proiectul pe care l-am avut, în ciuda piedicilor pe care le-am întâmpinat cu obținerea autorizațiilor și cu toate avizele pentru strada Primăverii, iată astăzi, așa cum spuneți dv. un moment istoric, scoatem dalele de pe strada Primăverii și asfaltăm. Astfel încât să putem circula decent, să nu mai avem cauciucuri tăiate și mașini avariate și să redăm această arteră de circulație botoșănenilor”,
Cosmin Andrei, primar
În urma acestor lucrări trecerile de pietoni aflate în apropierea sensurilor giratorii vor fi mutate pentru a fi eliminate ambuteiajele care sunt create în prezent.
Lucrările vor fi efectuate pe tronsoane, primul atacat fiind din Capătul liniei 1 până la intersecția cu aleea Teodor Boyan. Compania Conrec a concentrat utilajele specifice eliminării dalelor și un număr de aproximativ 20 de muncitori.
Primul tronson este estimat a fi finalizat în această săptămână. După scoaterea dalelor, se intervine cu piatră spartă, un strat de binder, stratul final fiind cel al asfaltului de uzură.
„Cea mai grea operațiune aceasta este, de scoatere a dalelor pe care vrem să o terminăm în două, trei zile pe acest tronson pe care nu l-am propus”, a continuat primarul.
Cosmin Andrei susține că a discutat cu constructorul care a promis că va accelera ritmul lucrărilor pentru a fi finalizate până în luna septembrie.
„Avem trasee deviate pentru autobuze și microbuze, tot ceea ce înseamnă mijloc de transport în comun și cei care merg cu copiii la școlile din zonă trebuie să aibă strada, până la începerea anului școlar funcțională, astfel încât să nu creăm ambuteiaje suplimentare”,
Cosmin Andrei, primar
Dacă vremea va fi favorabilă execuției lucrărilor, se dorește ca strada să fie finalizată până la deschiderea cursurilor școlare.
Investiția la acest moment este calculată la 900.000 de lei și este practic ultima lucrare de anvergură executată de Conrec pe actualul contract pentru întreținerea și modernizarea străzilor din municipiul Botoșani.
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024