Procurorul a cerut ca bărbatul să plătească 100.000 de lei, câte 20.000 fiecăruia dintre copiii exploatați.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată și rele tratamente aplicate minorului.
Magistrații au reținut că, în perioada 2006 – iunie 2022, inculpatul și-a exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pe care i-a obligat să presteze activități agricole de îngrijire a animalelor din ferma familiei și la o fabrică de cauciucuri dintr-o localitate din județul Suceava, în scopul obținerii de beneficii materiale.
Astfel, copiii erau treziți în fiecare zi, indiferent de anotimp sau de temperaturile înregistrate, la orele patru sau cinci dimineața și erau forțați, prin recurgerea la acte de agresive fizică și psihică, să muncească în gospodăria proprie până la orele 22:00 – 23:00.
Totodată, în calitate de părinte, inculpatul le-a interzis copiilor să se implice în activități adecvate cu prietenii, activități recreative specifice vârstei, să frecventeze sau să continue cursurile școlare, măsuri și tratamente care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a minorilor.
Persoanele vătămate au fost exploatate în această modalitate încă de la împlinirea vârstei de 8 sau 9 ani, inculpatul profitând de poziția de autoritate pe care o deținea și de imposibilitatea minorilor de a se apăra sau de a-și exprima voința.
În cauză au fost instituite măsuri asigurătorii asupra sumei de 9500 de lei și a 3 bunuri imobile în valoare de 86.844 de lei în vederea recuperării prejudiciului adus persoanelor vătămate pentru care procurorul a exercitat din oficiu acțiunea civilă estimând valoarea acestuia la 100.000 de lei (câte 20.000 de lei pentru fiecare persoană vătămată), dar și acoperirii cheltuielilor judiciare aferente urmăririi penale, în cuantum de 2.000 de lei.
Pe parcursul urmăririi penale, persoanele vătămate au fost evaluate psihologic și medico-legal și au beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Suceava.
”Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”,
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024