Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani a programat, în acest sfârșit de săptămână, trei spectacole, în două spații diferite.
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână la spectacolele „Visul unei nopți...” și „...Noaptea unui vis”, după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilachi, și „Bocitoarele vesele”, după William Shakespeare, regia Alexandru Vasilachi.
Sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 18.00, publicul este așteptat la Cinematograful Unirea, la spectacolul „Visul unei nopți...”, dar și la Casa Tineretului, B-dul Mihai Eminescu nr.48, la spectacolul „...Noaptea unui vis”, după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilachi.
Spectacolele oferă o reinterpretare inedită a piesei „Visul unei nopți de vară”, de William Shakespeare, pătrunzând, sub îndrumarea regizorului Alexandru Vasilachi, și în visul reginei amazoanelor, unde personajele unei lumi paralele adaugă un plus de acțiune, intrigă și comic textului.
Cele două spații, al realității și al visului, se întrepătrund prin intermediul viziunii moderne, acțiunea desfășurându-se pe două scene diferite (Casa Tineretului și Cinematograful „Unirea”), legăturile și interacțiunile dintre protagoniști fiind realizate direct.
”Visul unei nopți...”, după William Shakespeare
Cinematograful „Unirea”
Regia: Alexandru Vasilachi
Muzica: Mihai Mendel
Coregrafia: Victoria Bucun
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Distribuţia: Răzvan Amitroaei, Lidia Uja, Anastasia Șoptică, Cezar Amitroaei , Vali Popa, Sorin Ciofu, Bogdan Muncaciu, Florin Aioniţoaei, Petruţ Butuman, Andrei Asiminicesei, Eliza Mateiuc, Teodora Sonohat, Luca Floria, Ana Teodoru, Alesia Zbughin, Monica Bârsă, Bianca Mateiuc, Alexia Spinosu, Claudiu Ahergheligiță
”...Noaptea unui vis”, după William Shakespeare
Casa Tineretului
Regia: Alexandru Vasilachi
Muzica: Mihai Mendel
Coregrafia: Victoria Bucun
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Distribuția: Irina Mititelu, Gheorghe Frunză, Crenola Muncaciu, Dana Bucătaru, Gina Pătraşcu-Zamfirache, Silvia Răileanu, Lenuş Moraru, Radu Dragoș, Rux Rădulescu, Elena Atodiresei, Sophia Mititelu, Cristian Alexuc, Marta Mateiciuc, Denisa Corneschi, Fatima Andreia Göz, Camelia Luntrariu, Narcis Acatrinei, Andrei Maicariu.
Duminică, 23 aprilie, de la ora 18.00, publicul botoșănean este așteptat în sala de la Casa Tineretului, la spectacolul „Bocitoarele vesele”, după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilachi.
Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, iar coregrafia și ilustrația muzicală sunt asigurate de Victoria Bucun.
Distribuția: Marius Rogojinschi, Cezar Amitroaei, Dana Bucătaru, Lidia Uja, Irina Mititelu, Gheorghe Frunză, Narcisa Vornicu, Crenola Muncaciu, Silvia Răileanu, Sorin Ciofu, Ella Nistor, Bogdan Muncaciu, Gina Pătraşcu Zamfirache, Ioan Creţescu, Cristina Gheorghe, Dragoş Radu, Lorena-Petronela Chiribuţă, Răzvan Amitroaei, Alexandra Vicol, Anastasia Șoptică, Volin Costin.
„Bocitoarele vesele” este o realizare artistică totală, dar mai ales unicat în România. Este singurul spectacol în care tradiţiile arhaice şi geto-dacii reuşesc să intre în lumea lui Shakespeare. „Totul a pornit de la o idee din una din piesele lui Shakespeare. Eu am mai făcut încercări de a adapta texte din Shakespeare la legendele noastre, la folclorul nostru. Cunoscând trupa Teatrului „Mihai Eminescu“, mi-am dorit să aduc în prim-plan o echipă de fete care poate trece de la dramatic, de la tragic, aşa cum sunt bocitoarele, la o situaţie comică, plină de viaţă – de unde şi veselia din spectacol. Totul se construieşte pe ideea veşniciei. Liniile de dragoste din opera lui Shakespeare arată tocmai raporturile de dragoste veşnică dintre oameni. Spectacolul este construit cu ecouri care vin de la daci, cu îndeletnicirile lor, cu cântecele lor. Tot ceea ce am moştenit noi din folclor vine tocmai din măreţia acestui popor”, a declarat regizorul Alexandru Vasilachi, managerul Teatrului „Mihai Eminescu”.
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani a participat în data de 25 august 2022 cu spectacolul „Bocitoarele vesele” în regia lui Alexandru Vasilachi la Festivalul Internațional de Arte TRANS/MISSIONS – THREE SEAS INITIATIVE’22 care a avut loc la Rzeszow (Polonia) în perioada 19-28.08.2022. Presa din Polonia a descris spectacolul trupei din Botoșani drept „o adevărată explozie de muzică, dans, bucurie și dragoste care a sedus publicul din Rzeszów”.
Durata spectacolului: 120 minute (cu pauză)
Pret bilet - 36 lei; 18 lei – elevi, studenți, pensionari.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024