Modernizarea drumului județean DJ294C, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C, avansează într-un ritm accelerat.
Constructorii au turnat la începutul acestei săptămâni încă un kilometru de balast stabilizat pe sensul de mers dinspre Avrămeni spre Mitoc, iar urmând ca de luni să aștearnă primul strat de asfalt. Ulterior, se va continua cu cel de al doilea sens de mers. În paralel, se lucrează la poduri și podețe.
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, vicepreședintele Dorin Birta, senatorul Lucian Trufin, consilierul județean Gabriel Galan, directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Cătălin Gheorghian, alături de domnii primari au inspectat stadiul lucrărilor.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani
„În ultimii ani, Consiliul Județean Botoșani a modernizat sectoare importante de drum județean. Vom continua să facem acest lucru, pentru că ne dorim să avem cât mai puține drumuri de piatră și să asigurăm condiții bune de trafic pentru locuitorii din toate zonele județului. Modernizarea DJ294C, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C este o investiție cerută de mulți ani de locuitorii din zona de Est a județului. La preluarea mandatului am promis că vom face acest drum și am căutat soluțiile să se realizeze cât mai repede, motiv pentru care Consiliul Județean a făcut din fonduri proprii studiul de fezabilitate și proiectul tehnic”
Valoarea totală a proiectului, în care este inclus și TVA și cheltuielile neeligibile este de aproximativ 50 de milioane de lei, din care 41,5 milioane de lei o reprezintă finanțarea obținută prin PNI „Anghel Saligny”, iar diferența de 8,5 milioane de lei este asigurată de către Consiliul Județean Botoșani.
La rândul său, vicepreședintele Dorin Birta le-a cerut participanților la trafic să respecte limitele de tonaj și să nu urce pe sectorul de balast stabilizat.
Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani
„Toți vrem drumuri mai bune, dar ca să le avem trebuie și să le păstrăm. Constructorul va începe de luni să toarne primul strat de asfalt, dar până atunci se va circula pe un singur fir și de aceea cer participanților la trafic, să dea dovadă de înțelegere pe perioada derulării acestor lucrări și să respecte cu strictețe semnalizările rutiere și mă refer la semafoarele și indicatoarele rutiere montate în această zonă”
Sectorul de drum județean care este în proces de modernizare măsoară 7,8 kilometri.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024