Unul dintre consilierii locali a arătat că situația în care a ajuns este una într-adevăr delicată din punctul de vedere al datoriilor înregistrate de societatea intrată în faliment, Termica și pe care în prezent, statul, printr-un lichidator judiciar urmărește să le recupereze.
Mihai Tincu a declarat că a mai avut o serie de intervenții privitoare la problema moștenită de la Termica din luna decembrie a anului trecut, având în vedere că a făcut parte din comisia de consilieri locali pentru purtarea de negocieri cu lichidatorul judiciar.
”Din păcate, se confirmă faptul că la Primărie prin înființarea firmei Modern Calor s-a produs o gaură cu circa 40 de milioane de euro. Termica a fost lăsată departe, tot ce a fost pierderi și datorii a fost împins către Termica, Modern Calor s-a prezentat ca o fată mare fără datorii, la accesat fonduri europene și a făcut investiția. Toate bune și frumoase numai că nu poți ascunde gunoiul de 40 de milioane de euro, sub preș”
Mihai Tincu, consilier local PSD
1.800 miliarde de lei vechi, ar fi datoriile către Fisc și care ar urma să fie recuperate.
„Lichidatorul este angajatul Fiscului și primește sigur un procent de la statul român. Astăzi vine și anunță o primă părere de-a lui, față de cele din ianuarie, nu că dacă îmi dai punctele termice, închidem treaba. Acum vrea bani, pe lângă punctele termice, cere 7 milioane de euro. Să o credeți dv. că o să ceară doar 7 milioane de euro. Părerea mea este că se pierde firma asta, Modern Calor va fi preluată de altcineva”
Mihai Tincu, consilier local PSD
În încheiere, social democratul a solicitat să i se răspundă la trei întrebări:
- Care a fost metoda, procedeul legal administrativ de înființare al Modern Calor în compensație și în dauna Termicii
- Care este soluția? Până la urmă nu am văzut nici un fel de soluție, că s-ar găsi sau ar fi pentru rezolvarea acestei probleme
- Cine a făcut treaba asta, cine a făcut gaură de 40 de milioane de lei la Primăria Botoșani?
(G.E.)
Gabriela Erdic
Mar 10, 2025
Candidatura lui Călin Georgescu respinsă de BEC, violențe în capitală – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Ne apropiem de ziua când trebuie să dăm ceasurile înainte
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Investiție de 75 de milioane de euro, zeci de mii de botoșăneni vor avea contoare inteligente la gaz
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile