Centrul Militar Judeţean Botoşani, prin Biroul informare-recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi că au început înscrierile pentru instituţiile militare de învăţământ liceal, postliceal şi universitar.
Instituţiile militare de învăţământ pentru care opta sunt următoarele:
1. Învăţământ Universitar ( pentru formarea ofiţerilor licenţiaţi):
- Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" Bucureşti;
- Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" Sibiu;
- Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă" Braşov;
- Academia Navală "Mircea cel Bătrân" Constanţa;
- Academia Tehnică Militară Bucureşti;
- Institutul Medico-Militar Bucureşti şi Tg.Mureş.
Se primesc candidaţi cu diplomă de bacalaureat sau care sunt în clasa a XII-a şi care au vârsta până în 30 de ani împliniţi în cursul anului 2019 ( 24 ani pentru piloţi).
2. Învăţământ Postliceal ( pentru formarea maiştrilor militari şi subofiţerilor):
- Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre" Basarab I" Piteşti;
- Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene "Traian Vuia" Boboc, jud.Buzău;
- Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale "Amiral Ion Murgescu" Constanţa.
Se primesc candidaţi cu diplomă de bacalaureat sau care sunt în clasa a XII-a şi care au vârsta până în 30 de ani împliniţi în cursul anului 2019 - pentru maiştri militari şi 35 de ani pentru subofiţeri.
3. Învăţământ liceal:
- Colegiul Naţional Militar "Ştefan cel Mare" Câmpulung Moldovenesc;
- Colegiul Naţional Militar" Dimitrie Cantemir" Breaza;
- Colegiul Naţional Militar "Mihai Viteazul" Alba Iulia;
- Colegiul Naţional Militar "Tudor Vladimirescu" Craiova;
- Colegiul Naţional Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanţa.
Termenul limită de întocmire a dosarului de candidat ( inclusiv efectuarea examinării medicale, care necesită o planificare anterioară) este 1 martie 2019.
Pentru informaţii detaliate şi consiliere, cei interesaţi sunt invitaţi să se prezinte la sediul Centrului Militar Judeţean Botoşani, situat pe strada Sucevei, nr. 2, Botoşani, zilnic, de luni până vineri, între orele 08.30 - 16.30, marţi între orele 10.30-18.30.
Informaţii se pot obţine la numerele de telefon 0231/512495, 0231/512850 int. 104, 106 , 0231/518086. Detalii suplimentare se găsesc şi pe internet, pe site–ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale, la adresa www.mapn.ro., www.recrutare.mapn.ro sau pagina de facebook a Centrului Militar Judeţean Botoşani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșaniul, sub avertizare de ploi și inundații: Pompierii, la datorie în județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Botoșănean de 63 de ani REȚINUT de polițiști după ce și-a „vizitat” soția
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Șofer din Botoșani ARESTAT după un control al polițiștilor în trafic
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024