Guvernul României are în plan să introducă noi cărţi electronice de identitate. Botoșănenii ar putea să aibă buletine asemănătoare celorlalți cetățeni ai Uniunii Europene.
Acestea vor avea dimensiunea unui card bancar, conform membrilor echipei GovITHub care se ocupă de acest proiect. Echipa GovITHub, programul guvernamental prin care specialiştii IT dezvoltă proiecte pentru administraţia publică, a postat pe Facebook, un model al viitoarei cărţi electronice de identitate. Prima mostra a viitoarei carti electronice de identitate e in testarea bursierilor #GovITHub! Spoiler alert: e de dimensiunea unui card bancar!"scrie GovITHub.
Guvernul vrea să aducă în administraţia din România capacitatea de inovaţie din IT şi prin lansarea platformei GovITHub se doreşte reunirea unor oameni din domeniu care au curajul să dea o mână de ajutor în administraţie.
"Ne-am dat seama că avem nevoie de capacitate inovativă în administraţie, capacitate de inovaţie care să vină din sectorul care, din punctul meu de vedere, s-a dezvoltat cel mai rapid în economia românească, producţia de servicii IT. Este chiar impresionant (...) Vorbim de atâta vreme de potenţialul agriculturii româneşti şi de cât ar putea să facă pentru Produsul Intern Brut şi am avut surpriza plăcută (...) din acest punct de vedere, al dezvoltării serviciilor IT, să văd că, dacă nu mă înşel, nu numai că a egalat aportul agriculturii în Produsul Intern Brut, dar chiar l-a depăşit, ceea ce arată capacitatea de a inova şi de a evolua a acestui domeniu în România. Și atunci ne-am gândit cum să facem ca să aducem această capacitate de inovaţie şi în administraţia din România, să putem arde nişte etape şi să putem face nişte paşi mai rapizi înainte", a spus premierul Cioloş la lansarea programului GovITHub.
Prim-ministrul a precizat că această platformă are la bază experienţe reuşite din domeniul IT. În cadrul programului GovITHub vor fi acordate burse de 2.000 de euro pe lună, timp de şase luni, însă persoanele interesate vor putea lucra şi pe bază de voluntariat. Premierul a precizat că are certitudinea că, dacă va fi un succes, programul GovITHub va continua indiferent de cine va veni la guvernare. (Sursa: Revista Capital)
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Zeci de viitori medici din Botoșani au dat examenul de rezidențiat – SPECIALIZĂRILE
Oana Sava
Nov 18, 2024
FĂRĂ bilete gratuite pentru copii la meciul FC Botoșani – FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024