Un nou proiect de lege prevede ca fumătorilor botoșănenilor și din întreaga țară să le fie permis să fumeze pe terase, indiferent de numărul de pereți al acestora, sau în camere special amenajate.
Însă, pentru ca această lege să fie pusă în aplicare trebuie să obțină votul favorabil al Camerei Deputaților. Totuși, șansele să fie aprobată sunt destul de mici întrucât în urmă cu două săptămâni s-a respins, într-un context similar, proiectul care preia o Directivă europeană referitoare la fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe.
În proiectul care urmează să fie votat, “spațiul public este redefinit ca orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este încadrat de pereți de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepția spatiilor cu destinație locativă”.
De asemenea, în cadrul proiectului, fumatul este prevăzut și în încăperile special amenajate, însemnând că acestea sunt destinate exlusiv fumătorilor și activităților dedicate fumatului, cum ar fi consumul de cafea sau băuturi răcoritoare.
Cu toate că a trecut de Senat, proiectul a fost primit reacții negative din partea Guvernului și a raportului comisiei de sănătate. Pe de altă parte, acesta a fost avizat pozitiv de Consiliul Legislativ și de Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități. Sursa: B1 Tv.
Călătorie în trecut: Imagini cu orașul Botoșani de odinioară
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Artistul care era să moară la Botoșani se desparte după două decenii de căsătorie
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Vizibilitate redusă pe mai multe drumuri din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Percheziții ale Poliției Botoșani acasă la afaceriștii de sezon
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile