Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, anunță schimbări radicale, după întâlnirea cu reprezentanții cultelor.
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a anunțat joi că va modifica ordinul privind pacienții COVID-19 în ceea ce privește accesul preoților și apropiaților în spital, cât și în privința înmormântărilor.
Decizia vine în urma unor întâlniri cu reprezentanții cultelor din România, spune ministrul.
”Am avut o întâlnire în care principala temă a fost modificarea ordinului de ministru care reglementează felul în care, mai întâi, reprezentanții cultelor au acces la pacienți internați în spital cu COVID-19 și de asemenea, modul în care sunt organizate înmormântările. Ordinul de ministru este în lucru în acest moment, cel târziu mâine va fi semnat. Va conține toate modificările care au fost solicitate de către reprezentanții cultelor. Va conține câteva modificări, reglementări suplimentare pe care Ministerul Sănătății le consideră necesare”,
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății
”Vorbim despre măsuri de protecție. E vorba de protejarea sănătății oamenilor, a celor care sunt implicați direct în tot ce se întâmplă înainte de înmormântare și ce se întâmplă în timpul ei. Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua formă a ordinului și vor fi de asemenea câteva lucruri reglementate la nivel de reguli care trebuie respectate.
Vorbim de accesul preotului în spital. De asemenea, în plus față de solicitările cultelor, avem în vedere lucrul acesta și pentru aparținători, cu respectarea unor reguli foarte stricte. Consider că pacienții care au nevoie de susținere să o primească atât din partea reprezentanților cultelor, cât și din partea unui aparținător. Asta trebuie să se facă în condiții de siguranță, mai departe pentru cei care vor să-și ia adio de la cei dragi, încercăm să facem acest lucru în condiții de siguranță. Nu spune nicăieri într-un ordin de ministru că oamenii nu ar trebui să fie îmbrăcați. Regula, dacă nu s-a respectat, e vorba de lipsa de bun simț. Ce reglementăm prin noua formă a ordinului ca acest lucru să fie verificat de către familii. Sicriul va fi sigilat”,
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății
Întrebat ce persoane pot intra la pacienții cu COVID, ministrul Sănătății a spus:
„Persoana care este desemnată de către pacient, dacă pacientul poate să facă lucrul acesta la internare, dacă nu, vorbim de gradul 1, gradul 2”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer AMENDAT după o oprire în trafic: Polițiștii i-au „golit” mașina
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Botoșănean amendat de polițiștii locali după ce a plecat să arunce gunoiul „cu capul în traistă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Cătălin Silegeanu face apel către botoșăneni sa iasă la vot: Știm cu toții care ne sunt rănile
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024