Încă o seară simfonică s-a consumat vinerea trecută, într-un timp în care melomanii au învățat să se bucure de fiecare oportunitate de a asculta pe viu muzica, după o îndelungă perioadă în care ușile sălilor de concerte au fost închise.
Muzica ne învață multe, dar mai presus de toate lecția prieteniei. O lecție care presupune respect, admirație, prețuire. Fie că vorbim despre artiști și spectatori, fie că vorbim despre prieteniile care vin de dincolo de secole.
Joseph Haydn a trăit 77 de ani. În timpul vieții lui Haydn (1731-1809), Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) s-a născut, a creat și a murit. Tot în timpul vieții lui Haydn s-a născut Ludwig van Beethoven (1770-1827), destul cât cel dintâi să îi recunoască și să îi declame public geniul.
Se spune că, dacă ar fi trăit doar 35 de ani, cât a viețuit Mozart, Joseph Haydn ar fi fost astăzi un mare necunoscut. Pentru că opera cu adevărat măreață avea să vină mai ales către partea a doua a vieții, mai exact după 1780. Spre deosebire de rebelul, furtunosul Mozart, Haydn a evoluat lent, fără spectaculozitate, însă ajungând în final către un echilibru, chiar ”delicios-capricios”, cum s-a spus, devenind la rândul său unul dintre cei mai mari compozitori. Se spune că, începând din 1780 și până la moartea sa, nu există aproape nicio simfonie, cvartet, misă sau oratoriu de Haydn care să nu poată fi numită pe drept cuvânt capodoperă. ”Prolificitatea acestui mare compozitor îți taie răsuflarea”, spune Harold C. Schonberg.
Întâmplător sau nu, prima întâlnire dintre cei doi titani se întâmpla în 1781. Haydn avea 49 de ani, Mozart doar 25. Doi artiști care au recunoscut geniul în celălalt, fapt care l-a și determinat pe Mozart să îi dedice lui Haydn marele set de șase cvartete pentru coarde (nr. 14-19). Mai mult, se spune că, atunci când un pianist din Viena a criticat cu dispreț un pasaj dintr-o operă a lui Haydn, la modul: ”Eu nu aș fi scris așa”, Mozart a replicat acid: ”Nici eu. Și știi de ce? Pentru că niciunuia dintre noi nu i-ar fi trecut prin minte o asemenea idee excelentă”. La rândul său, Haydn a spus, atunci când Don Giovanni a fost criticat: ”Nu pot să rezolv disputa, dar știu un singur lucru: Mozart este cel mai mare compozitor la ora actuală”.
Să mai spunem că, la înmormântarea lui Haydn, s-a cântat... recviemul lui Mozart. Pentru că, spun contemporanii, ”așa i-ar fi plăcut lui Haydn”.
Câțiva ani mai târziu, pe când Ludwig van Beethoven abia împlinea 20 de ani, același Haydn rostea public: ”Va fi unul dintre cei mai mari compozitori ai Europei”.
În concertul din 22 ianuarie 2021, sub bagheta lui Vlad Mateescu, publicul botoșănean audia un divertisment și o simfonie din marea creație mozartiană. Săptămâna trecută, pe 29 ianuarie 2021, aplauzele din sala de concerte a Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani au fost pentru Joseph Haydn, orchestra evoluând de data aceasta sub bagheta dirijorală a lui Florin Totan.
Simfonia nr. 1 în re major și Simfonia nr. 100, în sol major, ”Militara”, de Joseph Haydn, au încadrat Concertul pentru clarinet și orchestră în mi bemol major, op. 36, al lui F. Krommer, ilustrat muzical cu aportul strălucitului clarinetist Iulian Rusu.
Dacă Simfonia nr. 1, în re major, a fost scrisă de Haydn în anul 1759, pe când se afla în Republica Cehă, în slujba contelui Morzin, cea cu numele 100 face parte din așa-numitele ”Simfonii londoneze” (nr. 93-104), care sunt compuse mult mai târziu, mai exact după 1791, când Haydn a răspuns invitației de a merge și de crea în Anglia.
Important de precizat că în primul concert la Londra (11 martie 1791), Haydn a dirijat o orchestră cu 40 de instrumentiști, cel mai mare grup pe care compozitorul îl dirijase vreodată. Iar succesul a fost, și el, pe măsură. ”Probabil că niciodată nu am avut parte de o desfătare muzicală mai mare”, scria critica engleză, asemuindu-l pe Haydn cu Shakespeare.
”Cu simfoniile londoneze, Haydn a desăvârșit structura genului și a lărgit capacitatea de expresie a aparatului orchestral, realizând un tipar arhitectonic armonios”, aflăm din caietul-program al concertului de vineri, 29 ianuarie 2021, de la Botoșani. De asemenea, denumirea ”Militara” vine din proeminența percuției în a doua mișcare și în finalul lucrării.
Florin Totan, un prieten al Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani, a reușit să adauge concertului de vineri aerul degajat, dar ceremonios, să îi confere compozitorului statutul meritat, dar și să evidențieze și să pună în valoare orchestra botoșăneană, atât în cazul simfoniilor lui Haydn, cât și în cel al concertului lui Krommer.
Gestul dirijorului din chiar debutul concertului, acela de a-și scoate pentru o câteva secunde masca de pe față, salutându-și publicul în cuvinte simple: ”să mă vedeți și să nu mă uitați până data viitoare”, a produs în sală nu doar zâmbete (sub măști), dar și un soi de optimism necesar în condițiile atât de dure ale vremurilor.
Iulian Rusu este, de asemenea, un apropiat al publicului meloman și al orchestrei deopotrivă. S-a aflat de nenumărate ori pe scena de la Botoșani, fie în calitate de dirijor (specializat în dirijat orchestră la Universitatea de Muzică din București, la clasa ilustrului dirijor Cristian Brâncuși), dar și în calitate de invitat, pentru a susține recitaluri de clarinet (individual sau în cvartet).
Aplauze îndelungi au răsplătit evoluția artiștilor, vineri seara, pe scena Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani.
Concertul viitor va avea loc vineri, 5 februarie, de la ora 18.30. Sub bagheta dirijorului Matei Pop, publicul va audia muzică de Rossini, H. Wieniawski, Smetana și Verdi. Invitata serii – violonista Bianca Maria Stan.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
