Al doilea reprezentant al Guvernului în teritoriu a fost reconfirmat pe funcţie de Ministerul Administraţiei şi Internelor care, printr-un ordin semnat de ministru a prelungit perioada de interimat cu încă şase luni de zile.
Potrivit reglementărilor legislative pentru prelungirea secundă a fost nevoie de acordul subprefectului pe funcţie. „
Aşa prevede legea, prima detaşare pe şase luni de zile este obligatorie pentru funcţionarul public iar următoarea, mai departe numai cu acordul funcţionarului public poate fi continuată şi am acceptat”, a declarat
Sebastian Tocariu, subprefectul judeţului Botoşani. În consecinţă, pe postul de director executiv suspendat de la Agenţia Judeţeană de Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS) va rămâne în continuare Rodica Creţu. Al doilea reprezentant al Guvernului în teritoriu va frecventa şi cursurile INA pentru obţinerea calităţii de înalt funcţionar public din luna ianuarie 2013.Cât despre declaraţiile preşedintelui CJ, Florin Ţurcanu cu privire la relaţia „inexistentă” cu fostul prefect, Adrian Constantinescu, subprefectul a evitat să facă prea multe dezvăluiri afirmând doar că:
„a fost dificil, poate din cauza lipsei de experienţă”.
CITEŞTE:
Ţurcanu despre fostul prefect: Credea că el e şef şi altu-i subaltern