Seceta loveşte din ce în ce mai rău satele din judeţul Botoşani. În localitatea Aurel Vlaicu, din comuna Avrămeni, fântânile și chiar pârâul care străbate localitatea au secat.
Astfel, pentru a avea apa necesară animalelor, localnicii se trezesc cu noaptea în cap și merg cu căruțele încărcate cu butoaie la marginea satului pentru a lua apă adusă cu mașinile pompierilor. Ei așteaptă ore întregi la cozi uriașe, pentru a putea să își umple butoaiele, în ceea ce pare a fi cea mai secetoasă perioadă din istoria satului.
„Am 74 de ani și nu am crezut niciodată că o să trăiesc așa ceva. Nu este apă. Se bate lumea pentru o găleată de apă. Noroc cu pompierii că vin de două — trei ori pe zi şi ne aduc apă”, spune unul din localnicii din Aurel Vlaicu.
Țăranii din Aurel Vlaicu se tem că situația s-ar putea înrăutăți odată cu venirea sezonului rece.
Animalele pasc în albia râului Ei susțin că, dacă nu va fi ploaie sau ninsoare, nu vor mai avea de unde să adape animalele, care în prezent pasc din albia râului care trecea prin zonă, în loc să se adape, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Libertatea.
Autoritățile locale au săpat, până acum, mai multe puțuri de mare adâncime, însă nu au reușit să dea de izvoare de apă, din cauza scăderii considerabile a nivelului pânzei freatice.
Vezi și: ACUM : Ce secetă?! Primarii i-au întors spatele prefectului, Nechifor: Nu rămâi cu gura căscată?!
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024