Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) „Moldoovis”, Ionică Nechifor, a transmis un comunicat de presă pentru a aduce o serie de clarificări cu privire la un proiect de lege controversat.
Redăm mai jos integral comunicatul transmis:
„În calitate de președinte al Asociației MOLDOOVIS și secretar general ROMOVIS, membru în Comisia pentru Agricultură din PNL, la nivel național, doresc să fac următoarele precizări:
În urma apariției pe mass–media precum că, există un Proiect de Lege privind interzicerea exportului de animale vii, inițiat de REPER condus de Dacian Cioloș și semnat ca și inițiatori de, fostul Prim Ministru Florin Cîțu, respectiv, fostul Ministru Ioan Marcel Vela, am demarat dezbatere pe această temă, reproșând celor doi ca parte la un proiect aberant . În urma argumentelor subsemnatului, a dlui deputat Costel Șoptică și europarlamentarul Daniel Buda, a condus la retragerea semnăturii de pe acest Proiect de Lege privind interzicerea exportului de animale vii către țări terțe( Orientul Mijlociu în special), a d-lui Ioan Marcel Vela, urmând ca dl Florin Cîțu să dea explicații în Comisia de Arbitraj – PNL .
Parlamentarii PNL din cele două Comisii de Agricultură din Parlament, au hotărât, respingerea acestui Proiect de Lege privind exportul de animale vii ! România are un potențial imens de a asigura atât piața internă cât și pentru export !
Suntem pentru a procesa materia primă în țară, dar trebuie să ținem cont de cerințele importatorilor și să investim în procesare(abatoare), în paralel cu găsirea de piață, dornică de carcasă oaie sau taurine.
Piața Arabă(Qatar, Iordania, Kuweit, Arabia Saudită, Israel, Liban , Egipt), a fost cu greu câștigată cu efortul comun al Asociațiilor Profesionale din Zootehnie, susținut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin miniștrii Achim Irimescu, Petre Daea, drept pentru care, nu trebuie să distrugem în câteva clipe, ceea ce am reușit pe plan internațional prin câștigarea cu mare greutate a unei piețe acaparate până nu de mult de Australia, N. Zeelandă, Franța.
România trebuie să promoveze consumul de carne de oaie pe piața internă, întrucât ne aflăm pe ultimele locuri din UE, ca și consum, dar ne situăm pe locul 3 ca și efectiv de ovine/caprine, totodată se impune încurajarea și finanțarea înființării PUNCTELOR DE SACRIFICARE, la poarta fermei ( pentru consumul local) și susținerea financiară pentru a îmbunătăți calitatea carcasei, respectiv încurajarea creșterii producției de carne, respectiv înființarea de îngrășătorii .
Prin cele menționate mai sus, consider ca nu trebuie să existe îngrijorare în rândul fermierilor, întrucât, acest Proiect de Lege privind exportul de animale vii, nu este susținut de Parlamentarii PNL”,
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024