În urma scandalului financiar care a fost declanşat în vara acestui an la Oficiul de Publicitate Imobiliară, angajaţii acestei instituţii refuză să mai facă publice anumite date referitoare la activitatea desfăşurată. Şi asta în condiţiile în care, aceste informaţii sunt publice şi provin din cadrul unei instituţii publice.
Reporterul publicaţiei
Botoşăneanul.ro a solicitat în cursul zilei de vineri, 17 septembrie informaţii referitoare la încasările făcute de instituţie, în cursul acestui an. În urma unei discuţii cu directorul OCPI, Mihai Luca, acesta a decis ca aceste date să fie puse la dispoziţia reporterului în cursul zilei de luni, 20 septembrie, întrucît ar avea nevoie de timp pentru a se documenta asupra acestora. Însă, în ziua şi la ora stabilită, Mihai Luca se afla într-o şedinţă, neputînd fi contactat. Nici purtătorul de cuvînt al instituţiei nu a dat dovadă de mai multă disponibilitate. „
Nu vă pot da aceste date, întrucît nu cred că este prea bine, dar dacă vreţi puteţi căuta pe site să vedeţi care sunt încasările făcute de noi”, a declarat
Mihaela Obuf, purtătorul de cuvînt al OCPI. Într-un final, nici una dintre informaţiile solicitate nu a fost furnizată şi asta în ciuda faptului că, reprezentanţii acestei instituţii au cerut şi timp pentru a se documenta în acest sens. Motivul este că „
nu ar da bine” pentru instituţie.