Întrunirea cu primarii de la Palatul Administrativ începută marţi dimineaţă s-a terminat după orele amiezii. Finalul şedinţei convocate de prefect a avut un caracter festiv. Asociaţia Comunelor a premiat primarii cu minim trei mandate şi secretarii comunelor cu vechime de măcar 15 ani în funcţiile pe care le ocupă.
S-au acordat astfel 25 de distincţii de trei şi patru stele la primari şi viceprimari ţinându-se cont de mandatele pe care le au. Printre cei recompensaţi cu un trofeu şi o diplomă s-au regăsit astfel Ioan Cârnu de la Avrămeni, Ioan Toma de la Brăeşti, Angela Toma de la George Enescu, Constantin Humelnicu de la Roma. Unii au primit şi câte două trofee, unul de trei stele şi altul de patru stele, deoarece nu li s-a acordat recompensa simbolică la al treilea mandat. Înmânarea efectivă a distincţiilor a făcut-o prefectul Cristian Roman, iar din sală nu au lipsit glumele de genul „are patru mandate, dar partide câte are la activ?”. Nici primul reprezentant al Guvernului în judeţ nu a făcut notă discordantă, după ce s-a anunţat că primarul de la Avrămeni este primar de patru stele, întrebându-l: „sunteţi general, nu?”
„Chiar am să fac o precizare. Să ştiţi că în conformitate cu legea 176 nu sunt în situaţie de conflict de interese, nu eu conduc comisia de disciplină”, a afirmat
Cristian Roman.
Răcoreală la terase şi masă la Rapsodia
Odată terminată festivitatea primarii au umplut terasele din apropierea Palatului Administrativ, cea mai solicitată fiind cea de lângă Teatrul Mihai Eminescu, unde s-au răcorit la propriu şi la figurat mai mulţi aleşi locali, de la preşedintele Asociaţiei Comunelor Vasile Capotă la primarul de Dimăcheni Ştefan Cojocariu. Ulterior o parte a primarilor au participat la startul etapei a V – a Turului Ciclist al României, după care a urmat o masă la restaurantul hotelului Rapsosia, acolo unde cu toţii au fost invitaţi la finele şedinţei de primarul de Mitoc, fără a se preciza şi cine suportă costurile. Cheful de după şedinţă la "Rapsodia" tinde însă să devină o obişnuinţă, precedenta întrunire de acest tip finalizându-se în acelaşi mod.