În jurul orei 14:00 consilierii s-au întrunit în sala mare a Palatului Administrativ. La doar cinci zile de la şedinţa ordinară, ei s-au întâlnit din nou luni la o alta, de această dată extraordinară.
Au dezbătut un singur proiect, privind repartizarea cotei de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi din cota de 21% din impozitul pe venit, precum şi a sumelor din impozitul pe venit şi sume defalcate rezultate din aplicarea gradului de necolectare a veniturilor proprii, propuse pentru anul 2012 şi estimate pentru anii 2013-2015. Practic, este vorba de o estimare care trebuia comunicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP), pe baza căreia Consiliul Judeţean şi Consiliile Locale urmează să îşi întocmească bugetele.
14 minute şi atât
„Pentru a da posibilitatea ordonatorilor de credite să poată să elaboreze bugetele pentru 2012 şi estimate pentru 2013-2015”, a explicat
Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ. El a mai arătat că a vrut iniţial ca proiectul menţionat să fie discutat în şedinţa ordinară a CJ din 31 august, numai că a primit comunicarea de la DGFP după şedinţă, mai exact pe 1 septembrie. Cum legea prevede că proiectul trebuie aprobat în maxim cinci zile, a convocat şedinţa extraordinară. Aceasta nu a durat decât 14 minute fiindcă toţi consilierii au votat pentru şi nici unul nu a avut vreo întrebare. În final şeful CJ şi-a cerut scuze că i-a chemat pe aleşi la o asemenea şedinţă.
(S.B.)