Scandalul comasării spitalelor din subordinea Consiliului Judeţean ia amploare. După apelul preşedintelui CJ să se voteze proiectul de unificare şi refuzul public al liderului PSD, şefa Casei de Asigurări de Sănătate a luat şi ea poziţie.
Rodica Huţuleac a susţinut în cadrul unei conferinţe de presă că motivele pentru care consilierii judeţeni social-democraţi refuză votarea proiectului de hotărâre de CJ privind trecerea Spitalului de Obstetrică Ginecologie, Spitalului de Psihiatrie şi Spitalului de Copii la „Mavromati” sunt strict „politicianiste”.
„Din cauza faptului că se doreşte păstrarea unor funcţii de conducere şi atât, apar tot felul de opinii şi păreri şi mulţi spun că această comasare nu ar duce decât la diminuarea numărului de paturi din judeţ, ceea ce este un aspect fals, paturile au fost diminuate inclusiv în 2011 şi nu s-au creat probleme. De altfel, cred că nici nu aţi auzit de acest lucru”, a afirmat
directorul general CAS. Ea a subliniat că până în 1992 unităţile medicale menţionate au mai funcţionat la un loc şi nu s-au întâmpinat probleme deosebite şi a respins totodată informaţiile privind creşterea costurilor sanitare prin transportul între viitoarele secţii în care ar urma să se transforme actualele spitale.
„Să nu-mi spuneţi că, dacă o femeie însărcinată este luată de Ambulanţă o să fie dusă la Psihiatrie şi nu o să fie dusă direct la Maternitate”, a mai spus
Rodica Huţuleac. Ea a arătat că neadoptarea de către plenul CJ a comasării spitalelor la şedinţa CJ din 29 septembrie ar aduce pierderi de 18,5 milioane de lei spitalelor din Botoşani.
(S.B.)