Concurs cu rubedenii la Liceul Teoretic Nicolae Iorga. Instituţia educaţională a scos la concurs un post de pedagog, după ce ocupantul acestuia a decedat. La examenul derulat la nivelul instituţiei au făcut coadă peste 10 candidaţi, unii cu studii superioare, însă câştigător a fost desemnat, coincidenţă sau nu, tocmai soţul contabilei din cadrul liceului, absolvent de studii medii.
Concursul pentru ocuparea acestui post a avut loc în cursul lunii decembrie din anul care tocmai s-a încheiat, cu valabilitate de la data de 1 ianuarie 2012 pentru o perioadă de şase luni de zile, în condiţiile în care la momentul organizării fostul ocupant se afla în concediu medical, el decedând ulterior. Cu toate că este un loc de muncă plătit cu numai 690 de lei, mai multe persoane s-au arătat interesate pentru ocuparea funcţiei din internatul liceului, în acest sens fiind constituită şi o comisie de evaluare a candidaţilor. “
Au fost mai mulţi candidaţi, peste 10, nu ştiu că eu nu am făcut parte din comisie conform noilor reglementări. Comisia se stabileşte în Consiliul de Administraţie, eu nu fac decât să dau decizii de constituire a comisiei respective, CA stabileşte componenţa şi Comisia de Contestaţii, asta este procedura”, a declarat
Marilena Mardare, director Liceul Pedagogic şi lidera organizaţiei de femei din PNL Botoşani.
Contestaţii şi retrageri de la concurs
Examenul nu a fost însă lipsit de surprize, astfel că rezultatele finale s-au soldat cu o contestaţie depusă de unul dintre participanţi şi, conform conducerii unităţii
şcolare, alţi candidaţi s-au retras când ar fi aflat de… responsabilităţile pe care le presupune acest post.
“A fost o contestaţie a unei persoane, dar nu a avut nici o justificare contestaţia respectivă. A venit comisia, a reluat, a văzut că s-au stabilit punctaje, că au fost respectate punctajele respective, că nu se justifică acea contestaţie, dar mă rog, persoana avea dreptul să facă. Cerinţele evident că sunt altele pentru un post de pedagog, adică trebuie să fie o persoană care să poată să discute cu elevi, să aibă autoritate în faţa elevilor, sunt 140 de elevi în internatul respectiv, să cunoască legislaţia şi programul pe care îl are. Sunt persoane care s-au retras pentru că nici nu ştiau ce este postul de pedagog, o parte dintre ele s-au retras, nu cunoşteau nici ce presupune această profesie”, a mai spus
directorul liceului.
"Este soţul contabilei, dar nu văd care este legătura"
Faptul că postul a fost obţinut de soţul contabilei Mariana Stănuc din cadrul unităţii şcolare şi anume Eugen Stănuc nu pare să fie însă o problemă pentru conducerea liceului, care susţine că persoana desemnată pentru ocuparea locului vacant îndeplineşte criteriile necesare pentru a se putea descurca în activitatea cu elevii. De asemenea, lipsite de importanţă sunt şi studiilele medii ale lui Eugen Stănuc, faţă de unele superioare ale altor participanţi. “
Nu are importanţă asta, legea prevede studii medii, dacă studiile acelea superioare sunt făcute pe nu ştiu unde… studii medii scrie în lege. Este soţul contabilei, dar nu văd care este legătura, care este legătura? Această persoană care a făcut contestaţia a făcut probleme peste tot, peste tot pe unde a fost, că te informezi asupra persoanelor respective, este un post totuşi care presupune o mare responsabilitate, foarte multe lucruri se pot întâmpla”, a încheiat
Marinela Mardare.
“Nu pot controla eu acolo, pot fi acuzată de abuz în serviciu”
Contactată de reporterul
Botoşăneanul, Ada Macovei a afirmat că nu are cunoştinţă de modul în care s-a organizat şi derulat concursul de la Liceul Pedagogic şi că nici nu a fost depusă vreo reclamaţie la Inspectoratul Şcolar Judeţean în acest sens. “
Nu pot eu face verificări acolo, nu am dreptul, pot fi acuzată de abuz în serviciu”, a declarat
Ada Macovei, inspector şcolar general.
Gabriela ERDIC
CITEŞTE ŞI:
Directorul de la Pedagogic reclamat pentru vorbe urâte adresate unui rom
Directoarea Mardare de la Pedagogic reclamată la IŞJ pentru bani