Mihaela Huncă, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean va efectua un periplu judeţean la o parte din unităţile de învăţământ din teritoriu pentru a se asigura că acestea sunt pregătite pentru deschiderea noului an şcolar şi pentru a-i primi pe elevii care se pregătesc să intre la clase.
Şefa educaţiei botoşănene a afirmat că aceste vizite nu vor fi unele oficiale iar directorii unităţilor educaţionale deja sunt obişnuiţi cu astfel de apariţii inopinate. „
Cred că şi colegii mei s-au obişnuit să se trezească cu mine în şcoli, nu este nici o problemă, nu sunt vizite oficiale ci doar ca să mă asigur că lucrurile sunt pe făgaşul cel bun, vreau să mulţumesc directorilor, cadrelor didactice chiar şi părinţilor care în această perioadă au făcut eforturi considerabile ca şcolile lor să arate foarte bine”, a declarat
inspectorul şcolar general.
Din punctul de vedere al pregătirii şcolilor, Mihaela Huncă a declarat că, în mare parte acestea sunt igienizate şi chiar dacă nu toate au primit autorizaţie sanitară, acest lucru nu constituie un impediment pentru ca procesul educaţional să nu fie desfăşurat la parametrii normali. „
Acolo unde mai există mici remedieri există soluţii până la repararea avarierilor respective. E clar că o să mă întrebaţi de autorizaţia sanitară, procentul este mult mai mic decât anul trecut, dar minuni peste noaptea nu se pot întâmpla. Încercăm să soluţionăm şi problema grupurilor sanitare”, a mai spus
Mihaela Huncă. În cazul asigurării apei curente, dată fiind şi seceta din acest an, există situaţii unde fântânile care alimentau şcolile au secat însă acest aspect nu poate fi pus pe seama conducerii IŞJ sau a unităţilor de învăţământ.