Lidera femeilor liberale a cerut vineri la amiază demisia ministrului Muncii Ioan Botiş. Ea şi-a fundamentat solicitarea pe două paliere: noua lege a pensiei şi diminuarea indemnizaţiei de creştere a copilului.
În ambele proiecte Ministerul Muncii a jucat un rol foarte important şi adoptarea lor produce efecte negative asupra sexului frumos, în accepţiunea Cătălinei Lupaşcu. „Prin legea pensiilor femeile sunt discriminate, li s-a redus vîrsta la 63 de ani, dar nu s-a întîmplat acest lucru şi cu stagiul de cotizare”, a explicat liberala. Ea a dezavuat şi hotărîrea de limitarea financiară şi ca durată a concediului de creştere a copilului. „Sunt discriminate mamele care au venit mediu şi peste mediu. Mi se pare îngrozitor faptul că în această săptmînă grupul ţintă a fost femeile din România. De aceea cred că de bun simţ pentru el ar fi să îşi dea demisia”, a mai afirmat Cătălina Lupaşcu.
Femeile trebuie consultate
Ea a arătat că demiterea preşedintelui botoşănean al Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale Viorel Alexandru pentru nefurnizarea unor date în timp record dovedeşte faptul că actul normativ în cauză nu este unul tocmai fundamentat. „Practic s-au cerut date pe ultima sută de metri care să fie puse pe undeva ca să arate că au fost foarte interesaţi. Păcat că acest lucru se întîmplă în România unde stăm foarte prost la mortalitatea infantilă”, a arătat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, care a concluzionat că, atunci „cînd se iau asemenea decizii ar trebui consultate femeile”.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024