Moment tragi-comic la protestul spontan de la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean. La un moment al discuţiei dintre profesori şi inspectorul şcolar general, de undeva de pe holul instituţiei o serie de voci au început să scandeze „
Demisia! demisia!”, cerîndu-i-se astfel Adei Macovei să părăsească Inspectoratul şi stîrnind hohote de rîs printre cei prezenţi. La auzul acestei solicitări, iniţial şefa Educaţiei a zîmbit, după care le-a explicat vehement celor de faţă: „
Dacă demisia mea ar fi însemnat o soluţionare a situaţiei cu asigurarea bugetelor locale şi ar fi asigurat tuturor cadrelor didactice mulţumirea sufletească că sunt cadre didactice, plecam de mult, stimaţi colegi, de mult plecam. Nu am nici o bucurie să rămîn în această funcţie în condiţiile în care de doi ani de zile am început un lucru şi trebuie să îl duc la bun sfîrşit”.