O nouă schimbare de conducere s-a produs la o instituție din Botoșani.
Este vorba despre Oficiul Județean de Zootehnie, acolo unde funcția de coordonator tehnic a fost preluată de Mihaela Bejan, angajată în cadrul instituției.
Modificarea a avut loc la sfârșitul anului 2024, însă a fost făcută publică pe 11 februarie 2025 când prefectul Dan Nechifor a actualizat componența Colegiului Prefectural.
Noul coordonator Mihaela Bejan va avea calitate de invitat permanent în cadrul Colegiului Prefectural.
Oficiul Județean de Zootehnie își are sediul pe Aleea Albina nr. 19, în apropiere de Cimitirul Eternitate și are în prezent patru angajați. Este o instituție competentă în domeniul zootehnic privind exploatarea, ameliorarea și reproducția animalelor, inspecția de stat în zootehnie, controlul la producătorii și prim-cumpărătorii de lapte, conservarea și managementul durabil al resurselor genetice la animale.
Dacă va fi pusă în practică acea reorganizare de care s-a tot vorbit, această instituție ar urma să fie absorbită de Direcția Agricolă Județeană (DAJ).
O nouă înșelăciune: „Aparatul de oxigen” îi lasă pe oameni FĂRĂ bani
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
RAZII în Centrul Vechi și Parcul Tineretului: Polițiști și jandarmi, acțiune la prima oră
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Case cuprinse de flăcări, două familii au fost la un pas să rămână pe drumuri
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile