Mai multe unităţi de învăţământ din judeţ au plătit în 2010 şi 2011 sporuri salariale pe care beneficiarii nu ar fi avut dreptul să le primească. Prejudiciul creat bugetului de stat se ridică la circa 300.000 de lei, iar o bună parte din bani au ajuns la personalul auxiliar. Toate acestea reies dintr-un control efectuat de Camera de Conturi Botoşani la municipalitatea dorohoiană.
Mai exact, Grupul Şcolar „Regina Maria” a achitat anul trecut la 11 angajaţi spor pentru condiţii vătămătoare de muncă, de 10% din salariul de bază, lucru considerat nelegal de controlorii financiari. Motivul?
„Locurile de muncă, categoriile de personal, mărirea concretă, precum şi condiţiile de acordare în 2010 a sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, de până la 15% din salariul de bază, nu au fost stabilite prin regulament de către ordonatorul principal de credite, cu avizul comun al Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Muncii”, se arată într-o
adresă trimisă de instituţia financiară Primăriei Dorohoi. Sporul a fost acordat în acelaşi condiţii şi în decursul acestui an şi nu doar la unitatea de învăţământ menţionată, ci şi la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” (15 persoane), Şcoala „Al. I. Cuza" (12 persoane), Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob” (16 persoane) şi Grădiniţa 9 (patru persoane). Abaterile au avut drept consecinţă plata nelegală a unei sume de 190.416 lei, adică aproape două miliarde de lei vechi.
„Sumele nete plătite cu încălcarea prevederilor legale urmează să fie recuperate, precum şi beneficiile nerealizate aferente (dobânzi, penalităţi), iar impozitul pe salariu şi contribuţiile sociale plătite peste nivelul obligaţiilor legale de plată, pot fi regularizate în condiţiile legii”, se mai menţionează în
raportul întocmit de Camera de Conturi.
Dar asta nu este tot. Grupul Şcolar „Regina Maria” a plătit administratorului financiar o indemnizaţie lunară de conducere în procent de 40% din salariul de bază. Aceasta deşi statul de funcţii avizat de Inspectoratul Şcolar nu prevede nici o funcţie de conducere şi implicit nici o indemnizaţie de conducere pentru personalul auxiliar. În mod similar s-au achitat indemnizaţii de conducere administratorilor financiari şi la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” (37%), Şcoala „Al. I. Cuza (27%), Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob” (25%) şi Grădiniţa 9 (25%). Prejudiciul calculat este de 91.580 de lei.
Sergiu BĂLĂŞCĂU