Consiliul Judeţean a scos la concurs postul de director al Camerei Agricole Judeţene (CAJ), însă încă nu se ştie dacă acesta chiar va avea loc, iar cîştigătorul chiar va ocupa funcţia. CJ a preluat CAJ la începtul anului, iar director a fost numit de consilierii judeţeni Gheorghe Dănilă (foto), căruia îi expiră interimatul în această lună. Ca atare, s-a decis organizarea unui concurs, numai că problema este că, între timp, Parlamentul a adoptat legea camerelor agricole, care prevede o cu totul altă formă de funcţionare a acestora. Practic, ele se transformă din unităţi subordonate CJ în organizaţii neguvernamentale controlate de asociaţii ale fermierilor, care vor desemna conducătorii CAJ. Potrivit informaţiilor obţinute de şefii CJ, legea ar fi fost trimisă spre promulgare preşedintelui României. „Eu încă mai sper ca pînă la data de 19 să fie promulgată această lege pentru că este destul de dificil să organizezi un concurs şi rezultatul său să fie valabil poate o zi, două, şapte sau nouă”, ne-a declarat Cătălina Lupaşcu, vicepreşedinte CJ. Proba scrisă este programată pentru 19 iulie, iar interviul pe 21 iulie.
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024