Şi conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) continuă să îşi exercite atribuţiile ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Asemeni altor instituţii unde decizia Curţii Constituţionale ar fi trebuit să ducă la o schimbare a şefilor sau măcar la o numire a celor actuali cu delegaţie nici la DGFP nu s-a întîmplat vreo una dintre variante. „La noi situaţia este stabilă pentru că înainte am avut statut de funcţionari publici”, ne-a declarat Petru Luca, directorul adjunct al DGFP. Potrivit acestuia, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu s-a primit nici o precizare aşa că îşi desfăşoară activitatea ca şi înainte de decizia Curţii. Judecătorii din cadrul acesteia au desfiinţat practic posturile de directori coordonatori de la serviciile publice deconcentrate. Acestea trebuie să fie conduse din nou de directori executivi, care, spre deosebire de cei coordonatori, trebuie neapărat să fie funcţionaru publici.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024