Colaborarea reprezentanţilor Federaţiei Române de Rugby cu şefii judeţului s-a dovedit a fi una fructuoasă. În aceste condiţii, botoşănenii vor avea parte de vizita naţionalei de rugby la Botoşani pe data de 5 iunie într-un meci fără precedent pe meleagurile botoşănene. Meciul va fi disputat în compania echipei de acelaşi nivel din Ucraina şi contează pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2011. Meciul care va fi desfăşurat pe Stadionul Municipal din Botoşani a atras după sine şi o serie de avantaje printre care înfiinţarea unei secţii de rugby la Clubul Sportiv Botoşani, dar şi a unei clase la Liceul cu Program Sportiv, ceea ce implicit presupune şi atragerea unor investiţii din partea unor structuri sportive internaţionale. Mai mult, municipalitatea a dat asigurările necesare că va pune la dispoziţia iniţiatorilor un teren de antrenament care să fie folosit în formarea de bărbaţi adevăraţi, numai buni pentru practicarea acestui sport atît de frumos. „
Suntem deja la pasul al doilea în demersurile noastre, vă readuc aminte că şara asta are 41 de judeţe cu Bucureştiul şi iată aceşti domni deosebiţi sunt alături de noi şi nu în alt judeţ pentru că vă pot spune chiar s-a creat o relaţie între noi”, a declarat
Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani.
„
În strategia noastră de promovare a acestui sport la nivel naţional o prioritate importanţă o reprezintă răspîndirea lui în toate judeţele ţării. Botoşaniul pentru noi este un tărîm virgin în sensul că aici nu există structuri sportive, dar există tineri care au un anumit profil pentru jocul de rugby”, a declarat
Mircea Rusu, secretar general FRR. Pentru secţia de rugby dar şi pentru clasa de la LPS Federaţia va pune la dispoziţia celor două instituţii sportive doi profesori în persoana lui Iulian Iftenie şi Ionel Homeniuc care se vor muta la Botoşani pînă la specializarea unor cadre didactice la nivel local.
„
Nu aş vrea decît să mulţumesc autorităţilor locale care au percutat imediat la acest proiect, este o idee extraordinară ca aici la Botoşani să existe o structură de rugby pentru că sunt foarte mulţi mari campioni care au plecat din acest judeţ în mai multe ramuri sportive”, a declarat şi
Daniel Mitrea, antrenor federal.
La întîlnirea de astăzi care a avut loc la Prefectura Botoşani au participat botoşăneanul Pompiliu Borş, vicepreşedinte FRR, Daniel Mitrea, antrenor federal precum şi Mircea Rusu secretar general FRF. Reprezentanţii Federaţiei au purtat o nouă discuţie cu prefectul Cristian Roman după care s-au deplasat din nou la Stadion dar şi la sediul Inspectoratului Şcolar judeţean pentru concretizarea colaborării.