Conducerea pe ţară a Uniunii Naţionale pentru Progresul României s-a întîlnit sîmbătă la Botoşani cu şefii a peste 30 de organizaţii din ţară. La finalul şedinţei, una dintre temele abordate a fost aceea a directorilor instituţiilor cu subordonare guvernamentală.
Aflaţi într-o situaţie ciudată, în sensul că au miniştri şi secretari de stat, dar au nici un director la Botoşani, liderii UNPR au susţinut că nici nu îi interesează acest lucru. „Nu este preocuparea noastră în acest moment deconcentratele”, a declarat Marian Sîrbu, preşedintele UNPR. Acesta a precizat că, doar dacă Uniunii i se va solicita să participe cu membri de partid la şefia aşa numitelor servicii publice deconcentrate, se vor analiza propunerile şi se va decide dacă li se vor da sau nu curs.„Obiectivul strategic al acestui partid UNPR îl reprezintă şi obiectivul strategic al României. Sprijinind Guvernul, sprijinim de fapt România. Ne interesează pe noi, ca şi pe dumneata, să depăşim această situaţie economică în care suntem cu toţii”, a afirmat şi Gabriel Oprea, preşedintele executiv al UNPR. Acesta crede că formaţiunea din conducerea căreia face parte creşte în sondaje tocmai pentru că interesul UNPR coincide cu cel al României.
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024