Iniţiativa prefectului Cristian Roman a fost concretizată în cursul zilie de marţi, 30 martie 2010, în Parcul Mihai Eminescu cînd, mai multe oficialităţi locale au dat startul acţiunii de plantare a pomilor din această primăvară. Au luat cîte un hîrleţ în mînă şi au plantat brăduţi, Cristian Roman, prefectul judeţului, subprefecţii Daniel Moruzi şi Paul Secrieru, primarul municipiului, Cătălin Flutur, dar şi şeful Direcţiei Silvice, Gabriel Amitrului. Brăduţii au fost puşi la dispoziţie de către Direcţia Silvică Botoşani.
„Astăzi a fost prima acţiune dintr-un şir de acest gen, vrem să dăm un semnal la toată populaţia judeţului Botoşani, vor urma acţiuni mai mari sau mai mici în care vor fi implicate instituţii publice, au fost implicare şcoli, copiii este foarte important să îi atragem în această acţiune pentru că e vorba de viitorul lor şi vor fi implicare autorităţi publice cum aţi văzut de altfel şi astăzi. Este de altfel una dintre priorităţile pe care le-am iniţiat în acest mandat al meu pentru că doresc şi voi sprijini autorităţile locale pentru a planta mai multe suprafeţe de teren, noi fiind unul dintre judeţele fruntaşe cu ghilimelele de rigoare la suprafaţa împădurită”, a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani.
Iniţiativa prefectului este cu atît mai binevenită cu cît şi primarul municipiului a declarat că, autorităţile locale au intrat deja în luna curăţeniei, desfăşurată an de an, prin care se doreşte ca oraşul să arate mai frumos.
„O dată că e luna curăţeniei, a doua oară este o campanie pe care noi o iniţiem în fiecare an, noi Primăria vom planta 1.000 de copaci în această primăvară şi în acelaşi timp ştiu că mai sunt şi alte organizaţii sau şcoli care vor face plantaţii în oraş. Cei de la Şcoala 6 vor planta şi ei 200 de copaci într-o acşiune frumoasă. De la asociaţiile de proprietari ni s-au cerut copăcei pentru plantat, var pentru vopsit copacii şi bordurile, îi vom sprijini şi pe ei cu mîna de muncă. Pînă la urmă ne dorim să avem un oraş mai verde şi mai frumos”, a afirmat şi Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani.
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024