Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean a intrat de astăzi, 16 iulie 2013 în concediu de odihnă urmând să revină la birou peste 10 zile. El a declarat că îşi va petrece vacanţa cu familia pe litoralul românesc, la Neptun unde a închiriat un apartament cu trei camere.
Pe perioada cât se află în concediu, atribuţiile de conducere au fost preluate de vicepreşedintele Gheorghe Sorescu, însă Florin Ţurcanu a declarat că instituţia va fi condusă în echipă. „
Noi suntem o echipă, noi în CJ suntem o echipă, nu există puterea la Ţurcanu sau la Y sau la X, decidem împreună lunea ce facem în cursul săptămânii. Nu am eu puterea şi de la mine stau toţi în genunchi şi le arunc câte o bomboană în fiecare dimineaţă. Fiecare ştie ce are de făcut”, a declarat
Florin Ţurcanu. Şeful CJ a mai precizat că la comandă va rămâne
Gheorghe Sorescu care va fi ajutat de celălalt vicepreşedinte,
Paul Pavăl dar şi de administratorul public,
Radu Judele.
CITEŞTE:
Şeful CJ pleacă în vacanţă cu familia pe litoralul românesc