Preşedintele Consiliului Judeţean a schimbat tactica în vederea obţinerii unor finanţări pentru obiective de investiţii de mare amploare necesare Botoşaniului. După ce anul trecut, în perspectiva legii bugetului de stat pe 2010, a trimis o listă parlamentarilor judeţului pe care nici măcar cei de la PDL nu au susţinut-o, anul acesta a ales să se deplaseze personal la ministere.
Însoţit totuşi de senatorul Daniel Humelnicu, el a mers la Ministerul Transporturilor, unde a cerut introducerea în planul de investiţii pe 2011 a drumurilor Botoşani – Tîrgu Frumos şi Rădăuţi Prut – Manoleasa. Ambele sunt căi rutiere care nu aparţin CJ şi care ar trebui reabilitate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Românie. Pentru aceste două obiective ministerul are indicatorii tehnici aprobaţi. Totodată, şeful CJ a mers şi la Ministerul Economiei, unde a susţinut prevederea de fonduri pentru electrificarea unor localităţi, lucrări pentru care s-au strîns proiecte de doi ani, precum şi introducerea în lista de investiţii a societăţii Transgaz a aducţiunii de gaz către Săveni şi Darabani. „În loc de listă înaintată către parlamentari m-am deplasat singur la miniştri”, a afirmat Mihai Ţâbuleac. El a mai arătat că „nu e treaba mea să dau calificative parlamentarilor”, dar că este totuşi posibil să le înainteze acestora o listă cu obiectivele care să le susţină la adoptarea legii bugetului de stat pe 2011.
Se scumpește apa la Botoșani: NOILE tarife anunțate de Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Doliu în biserică: Un preot din Botoșani a plecat la Domnul
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Se REIA o cursă de pe Aeroportul din Iași către o destinație așteptată
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile