Florin Ţurcanu susţine că nu are cunoştinţă să fie cercetat în vreun dosar de către procurorii anticorupţie şi că nu i s-a cerut eliberarea unui document către DNA.
„Chiar nu am nici o treabă. Mi se pare o aberaţie”, a declarat
Florin Ţurcanu.
Acesta crede că a ajuns pe acea listă ori fiindcă are acel proces legat de falsul intelectual în excluderea unor membri PNL Botoşani, dosar în care însă DNA nu a avut nici un rol, ori din cauza anchetei care l-a vizat pe administratorul public al judeţului, Radu Judele. În cazul din urmă
Florin Ţurcanu nu a fost însă vizat de cercetări, iar Judele a fost declarat nevinovat chiar înainte de proces.
Florin Ţurcanu susţine că astfel de informaţii îi afectează familia, mai ales părinţii, care se îngrijorează când văd astfel de ştiri.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu pe harta şefilor CJ pe care DNA i-ar avea în vizor