Membrii Consiliului Naţional al PSD din cadrul Organizaţiei Judeţene PSD Botoşani alături de colegii din întreaga ţară, au dezaprobat categoric, proiectele PDL de modificare a organizării teritoriale, de comasare a alegerilor şi de revizuire a Constituţiei, înainte de alegeri, se arată într-un comunicat emis de social-democraţii botoşăneni.
Aceştia se angajează să prevină ca aceste teme fundamentale să devină subiecte de campanie populistă pentru PDL.
„Niciodată liderii locali ai PDL nu şi-au exprimat public poziţia faţă de desfiinţarea judeţului nostru. PSD Botoşani NU este de acord cu desfiinţarea judeţului, condamnă şi respinge proiectul PDL cu privire la regionalizare şi solicită public conducerii PDL Botoşani să-şi exprime punctul de vedere cu privire la desfiinţarea judeţului”, se menţionează în amintitul
comunicat. Potrivit PSD-iştilor, PDL nu se ocupă de subiecte cu adevărat esenţiale, privind relansarea economică, crearea de locuri de muncă, eficientizarea serviciilor publice, climatul economic şi social.
PSD-iştii vor regionalizare după alegeri
„Tranziţia către un nou sistem de organizare administrativă, trebuie să fie echilibrată, realizată treptat, în mai multe etape. Regionalizarea nu trebuie să aducă cetăţenilor costuri suplimentare, trebuie realizată după un dialog amplu în societate, dar şi în acord cu angajamentele negociate în cadrul Uniunii Europene. În opinia PSD Botoşani, acest proces nu trebuie făcut în grabă, în context electoral şi cu mize electorale”, se mai precizează în
comunicat. PSD-iştii cred că discuţiile cu privire la acest subiect nu pot fi abordate decât după alegerile de anul viitor. De la lansarea temei regionalizării Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean s-a pronunţat clar împotriva acesteia, iar prefectul Cristian Roman a evitat oarecum prezentarea unei poziţii clare pe această temă.