Anunțul a fost făcut de inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Tudor Costîn, în cadrul ședinței de la Prefectura Botoșani care a vizat siguranța elevilor în școli.
Inspectorul șef al IPJ Botoșani a ținut mai întâi să aprecieze activitatea Biroului de Siguranță Școlară din cadrul instituției pe care o coordonează.
Apoi a anunțat că legislația privind siguranța școlară a suferit modificări.
Tudor Costîn, inspector șef IPJ Botoșani
„Apreciez în mod deosebit implicarea colegilor de la Siguranță Școlară în tot procesul de învățământ pe parcursul anului 2023 – 2024. Din diferite rațiuni și aprecieri legislația privind siguranța școlară s-a modificat un pic”
Iar principala modificare este faptul că activitatea de urmărire penală a fost retrasă de la Biroul de Siguranță Școlară.
Astfel că de faptele penale se vor ocupa alte structuri precum Ordine Publică, Investigații Criminale.
Tudor Costîn, inspector șef IPJ Botoșani
„Activitatea de urmărire penală a fost retrasă colegilor de la Biroul de Siguranță Școlară. Deci, ei vor avea pe viitor doar activități de prevenire, urmând ca tot ce înseamnă fapte penale să fie preluate de serviciile de specialitate, fie de Ordine Publică, fie de Investigații Criminale. Asta ar fi o modificare substanțială să zic a competenței acestui birou.”
Biroul de Siguranță Școlară va realiza doar acțiuni de prevenire.
„În rest, competențele sunt aceleași: prevenire și acțiuni de conștientizare a populației, de la copii la părinți, de la diriginți, profesori, ca în acest sistem integrat să acționăm pentru protecția copiilor”, a punctat șeful Poliției Botoșani.
În perioada ianuarie – iunie 2024 în școlile din Botoșani au fost înregistrate 61 de infracțiuni.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024