Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au emis ordonanţe de reţinere pentru 30 de angajaţi ai Vămii Albiţa. Printre aceştia se regăseşte şi comisarul şef de poliţie Daniel Cristian Corbean, şeful Poliţiei de Frontieră (PF) Albiţa.
Ca şi subordonaţii săi, el este acuzat de luare de mită în formă continuată şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. În perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2011, în exercitarea atribuţiilor de serviciu cei în cauză ar fi pretins, primit sau acceptat sume de bani ca mită, atât în nume propriu, cât şi în numele celorlalţi colegi, pentru a trece cu vederea şi a nu constata infracţiuni, contravenţii sau nereguli comise la trecerea frontierei de stat. Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei de Frontieră, Daniel Corban a fost numit în funcţia de şef al punctului de trecere a frontierei Albiţa în cursul anului trecut. Aceleaşi surse spun că Daniel Corban a lucrat pe un post operativ la Direcţia Poliţiei de Frontieră Iaşi, iar când aceasta s-a desfiinţat a fost mutat la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca Costeşti, judeţul Botoşani, unde ar fi ocupat tot o funcţie de conducere, ca şi la PTF Albiţa.