În cadrul declarațiilor de presă efectuate la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani s-a abordat și un alt subiect care devine arzător în preajma sărbătorilor de iarnă.
Și anume multitudinea de pocnete care se aud pe străzile orașului din cauza materialelor pirotehnice, petarde în mod special cum sunt cunoscute în limbaj popular și care sunt procurate de copii de pe piața neagră.
Polițiștii îi sfătuiesc pe botoșăneni cum să procedeze în astfel de situații.
„În aceste cazuri punctuale poate fi apelat numărul de urgență 112, se deplasează o patrulă de Poliție sau de Jandarmerie la locul indicat iar aceștia iau măsurile legale, conform Legii 61/1991 pentru tulburarea liniștii și ordinii publice”,
cms. șef Cristian Râznic, șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Comisarul șef Cristian Râznic a mai transmis că dacă există situații cu caracter de risc mai ridicat, martorii pot utiliza telefonul mobil pentru a surprinde fizionomia celor care abuzează de materiale pirotehnice pe stradă.
Ulterior așteaptă patrula de Poliție sau de jandarmi și le prezintă imaginile pentru o identificare mai rapidă a autorilor.
„Am avut cazuri în anii trecuți în care se nimerea chiar să fie în zona respectivă polițiști în patrulă și să-i vadă pe cei care fac astfel de lucruri. Îi identificau, erau în principiu minori, le confiscau articolele pirotehnice. Pot fi sacționați bineînțeles, li se aplică amendă părinților pentru tulburarea ordinii și liniștii publice”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
În general, materialele pirotehnice de pe piața neagră provin din străinătate fiind comandate pe magazine online și livrate cu firme de curierat. Chiar și așa, polițiștii au metode specifice de a identifica coletele cu cantități ridicate de astfel de obiecte pirotehnice.
De asemenea, polițiști în civili se află în permanență în zonele din municipiu cunoscute ca fiind propice pentru astfel de comercializări ilegale.
Declarațiile pe această temă pot fi vizualizate în materialul video de mai jos de la minutul 9:52.
Pe aceeși temă: În Centrul Vechi se aruncă în oameni cu… petarde : Imaginile sunt revoltătoare - VIDEO
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024